Home Social Câteva mii de pelerini s-au închinat deja la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Câteva mii de pelerini s-au închinat deja la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

DISTRIBUIŢI

Câteva mii de pelerini așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mitropolia Iași, coada de credincioși întinzându-se pe o lungime de peste un kilometru, potrivit estimărilor jandarmilor.
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă într-o procesiune, ieri dimineață, din incinta Catedralei Mitropolitane, fiind așezată apoi într-un baldachin special amenajat în fața lăcașului de cult.
Câteva mii de pelerini au format cozi încă din cursul nopții de luni spre marți pentru a se închina la sfintele moaște.
Un număr de 3.500 de credincioși din localitatea ilfoveană Voluntari au ajuns, ieri dimineață, la Catedrala ieșeană, cu 70 de autocare puse la dispoziție de primăria din localitate.
Mai multe străzi din jurul Catedralei au fost închise circulației.
Credincioșii care vor veni la Mitropolia Moldovei și Bucovinei în următoarele zile pentru a se închina la moaște vor putea să doarmă pe timpul nopții în incinta bisericilor din centrul Iașiului.
Alte 1.400 de locuri de cazare au fost oferite pelerinilor de către enoriașii ieșeni. Totodată, credincioșii care vor sta la coadă noaptea vor primi ceai cald și pachete cu mâncare.
La Iași, vor fi aduse astăzi  din Grecia, cu un avion special, moaștele sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, acestea urmând să fie așezate lângă moaștele Sfintei Parascheva, tot pe esplanada Catedralei.
Miercuri seară, pe străzile centrale ale Iașiului, va avea loc un pelerinaj intitulat Calea Sfinților.
Vineri, 14 octombrie, în fața Catedralei, pe o scenă special amenajată, va avea loc Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de un sobor format din zeci de preoți în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Sfânta Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Cristian Georgescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.