CE a publicat un ghid pentru a ajuta statele membre să combată „abuzurile” la sistemele sociale

Comisia Europeană a publicat, luni, un ghid referitor la „testul privind reședința obișnuită“ prin care să ajute statele membre să aplice normele UE în materie de coordonare a sistemelor de securitate socială pentru cetățenii europeni care s-au mutat recent în alt stat membru.
Noul ghid oferă mai multă claritate în privința „testului privind reședința obișnuită“ realizat de Uniunea Europeană și va facilita aplicarea acestuia în practică de către autoritățile statelor membre, se arată într-un comunicat al CE.
Ghidul, elaborat în colaborare cu statele membre, clarifică conceptele de „reședință obișnuită“ și „ședere temporară“ sau „ședere“. Potrivit CE, aceste definiții sunt necesare pentru a stabili care stat membru este responsabil de plata prestațiilor de asigurări sociale cetățenilor UE care circulă dintr-un stat membru în altul. În temeiul dreptului comunitar, poate exista doar un singur loc de reședință obișnuită și, prin urmare, un singur stat membru responsabil de plata prestațiilor de asigurări sociale bazate pe locul de reședință.
Angajații și muncitorii care desfășoară o activitate independentă au dreptul să beneficieze de sistemul de securitate socială din țara în care lucrează, iar persoanele inactive (pensionari, studenți) au dreptul să beneficieze de acesta în statul membru în care sunt „rezidenți în mod obișnuit“. Stabilirea statului membru de „reședință obișnuită“ al unei persoane este importantă și pentru lucrătorii care își desfășoară activitatea în mai mult de un stat membru.
Documentul precizează criteriile de care trebuie să se țină seama la stabilirea locului de „reședință obișnuită“ al unei persoane, precum situația familială și legăturile de familie, durata și continuitatea prezenței sale în statul membru în cauză sau caracterul permanent sau nu al situației locative a unei persoane. Un criteriu important este și situația locului de muncă, în special locul în care se desfășoară de obicei activitatea respectivă, stabilitatea activității și durata contractului de muncă. În cazul studenților trebuie să fie luată în considerare sursa veniturilor acestora.
Totodată, ghidul oferă exemple concrete și orientări cu privire la cazurile în care poate fi dificil de stabilit locul de reședință, cum ar fi cazul lucrătorilor transfrontalieri, al lucrătorilor sezonieri, al celor detașați, al studenților, al pensionarilor și al persoanelor inactive extrem de mobile.
Astfel, dacă un cetățean britanic se pensionează și se mută în Portugalia, petrecându-și cea mai mare parte a timpului în această țară, locul său de „reședință obișnuită“ este Portugalia, chiar dacă acesta încă deține o casă în Regatul Unit și menține legături culturale și economice cu acest stat.
Ghidul referitor la „reședința obișnuită“ face parte dintr-un manual mai amplu menit să ajute instituțiile, angajatorii și cetățenii să stabilească legislația cărui stat membru în materie de securitate socială ar trebui să se aplice în anumite situații date. Manualul clarifică, de asemenea, normele aplicabile lucrătorilor detașați și persoanelor care lucrează în două sau mai multe state membre, inclusiv normele aplicabile lucrătorilor din transporturi, în special membrilor echipajului de zbor și de cabină.
Publicarea ghidului practic pentru testul privind reședința obișnuită constituie una dintre cele cinci acțiuni anunțate, la 25 noiembrie, în Comunicarea privind „Libera circulație a cetățenilor și a familiilor lor“.
Comunicarea a fost lansată pe fondul discuțiilor aprinse privind ridicarea restricțiilor pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari, de la 1 ianuarie 2013. Mai multe state, în frunte cu Marea Britanie, au reclamat faptul că mulți europeni practică „turismul pentru beneficii sociale“ și că există „abuzuri“ la adresa sistemelor sociale ale unor țărilor UE.

Mihaela Dobrescu