Codul fiscal va intra în vigoare, probabil la 1 ianuarie 2007 si, din punctul de vedere al contribuţiilor este extrem de sever.
Iată câteva exemple elocvente
Impozitele pe case
O modificare importantă este creşterea impozitelor pe terenuri şi clădirile mari. Astfel, deputaţii au hotărât ca din 2007, impozitele pentru locuinţe cu o suprafaţă de peste 150 de metri pătraţi, să urce cu câte 5 procente pentru fiecare 50 de metri pătraţi sau fracţiune din aceştia. Din 1 ianuarie 2007, vor creşte impozitele pentru terenuri. Populatia va plăti din 2007, aceeaşi cotă de impozit, de 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, indiferent de rangul localităţii în a cărei rază administrativ teritorială se află clădirea. În prezent, cota este 0,2% pentru clădirile situate în mediul urban, şi 0,1% în cazul celor din mediul rural. Prin urmare, se va micşora cota de impozit pentru clădirile din mediul urban, dar impozitul datorat pentru acestea nu se va reduce deoarece se vor dubla coeficienţii de corecţie, anulându-se astfel efectul diminuării cotei. Valoarea impozabilă a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei construite exprimată în metri pătraţi cu valoarea impozabilă corespunzătoare. Ulterior, se face o ajustare în functie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea cu coeficientul de corecţie corespunzător. În Cod se mai menţionează că valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcţie de anul terminării acesteia. Astfel, dacă clădirea are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă, diminuarea este de 20%, faţă de 15% în varianta guvernului. Dacă vechimea este cuprinsă între 30 de ani si 50 de ani inclusiv, valoarea impozabilă se va diminua cu 10%.
Impozitele pe maşini
De anul viitor, posesorii de maşini vor plăti impozite mult mai mari faţă de anul acesta. Astfel, taxele pentru autoturismele cu motoare sub 1,6 litri vor fi dublate, iar pentru maşinile cu capacitate cilindrică ridicată, vor fi plătite taxe de minim 800 lei (opt milioane lei vechi), urmând să fie introdusă şi o taxă de înmatriculare. Potrivit modificărilor aduse acestei categorii de impozite, din 2007 pentru motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu o capacitate cilindrică de până la 1.600 centimetri cubi inclusiv, taxa se va ridica la 56 lei (560.000 lei vechi), dublu faţă de impozitul maxim de 28 lei achitat în prezent. Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 si 2.400 centimetri cubi inclusiv, impozitul va fi cuprins între 240 si 360 lei (2,4 si 3,6 milioane lei vechi), iar pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică între 2.401 si 3.200 centimetri cubi inclusiv, impozitul va fi cuprins între 480 si 640 lei (4,8-6,4 milioane lei vechi). Impozitul pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică de peste 3.200 de centimetri cubi inclusiv va fi de minim 800 lei (opt milioane lei vechi). În prezent, posesorii autoturismelor de până la 2.000 centimetri cubi inclusiv plătesc impozite de maximum 28 lei (280.000 lei vechi), iar pentru motorizări mai mari, achită minimum 34,4 lei (344.000 lei vechi).
Impozitele în cazul achiziţiilor de maşini second
Totodată, începând de anul viitor, va trebui plătită şi o taxă specială care se va aplica la autoturisme şi autovehicule inclusiv comerciale, cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv. Pentru autoturismele care respectă normele euro 4, nu au fost realizate modificări în parlament faţă de varianta Codului Fiscal aprobată de guvern. În cazul maşinilor euro 3 cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc şi cu o vechime mai mică de şase luni, taxa de înmatriculare creşte faţă de suma de 252 de euro propusă de guvern, la 612 euro, iar pentru cele cu o capacitate cilindrică de peste 3.000 cmc, mai vechi de şase ani, taxa creşte de la 4.436 euro, la 5.070 euro. Taxa de înmatriculare va fi majorată pentru maşinile euro 2, euro 1 şi noneuro, numai în cazul celor care au o vechime de peste şase ani. Astfel, pentru o maşină euro 2 cu capacitatea cilindrică de 1.600 cmc, taxa creşte de la 940 euro la 2.704 euro, iar pentru cele cu o capacitate de peste 3.000 cmc, avansul taxei va fi de la 4.300 de euro la 6.240 de euro. Taxa va urca pentru o maşină euro 1 cu o capacitate cilindrică de până la 1.600 de cmc de la 1.316 euro la 3.744 euro, în timp ce pentru autoturismele cu o capacitate de peste 3.000 cmc, taxa creşte de la 4.584 de euro la 7.020 de euro. În cazul maşinilor noneuro, taxa de înmatriculare creşte pentru cele cu o capacitate cilindrică de până în 1.600 cmc de la 2.444 euro la 4.000 euro, iar pentru cele cu o capacitate de peste 3.000 cmc, majorarea aprobată de parlamentari este de la 4.584 euro la 7.500 euro.
Consiliile locale pot majora taxele locale cu 20%
În plus, consiliile locale vor putea să majoreze din 2007 impozitele şi taxele locale anuale cu maximum 20% peste nivelul prevăzut în Codul Fiscal. Prevederea este conformă proiectului de Cod Fiscal aprobat de guvern în luna mai. Reglementările în vigoare prevăd posibilitatea ca autorităţile locale să majoreze taxele locale pentru proprietăţi şi vehicule, fără a preciza o limită. Noua variantă a Codului Fiscal stabileşte de asemenea, că impozitele şi taxele locale vor fi indexate o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima indexare, în situaţiile în care inflaţia depăşeşte un nivel cumulat de 10%. În prezent, impozitele şi taxele locale sunt indexate anual pentru a reflecta rata estimată a inflaţiei pentru anul următor, dacă aceasta depăşeşte 5%.
3% pe tranzacţiile imobiliare
De anul viitor, acestea vor fi taxate cu 3% din valoarea imobilului vândut. Astfel, pentru un apartament ce va fi dat cu 30.000 de euro se va achita statului 900 de euro. În prezent se plăteşte 16% din diferenţa de vânzare şi de cea de cumpărare a imobilelor. Impozitul nu se aplică pentru tranzacţiile cu imobile şi terenuri deţinute pe o perioadă mai mare de trei ani, precum şi în cazul celor moştenite, primite prin donaţie, retrocedate, provenite din schimb imobiliar sau aduse ca aport la capitalul social al unei firme. Ministerul Finanţelor a anunţat în toamna anului trecut că intenţionează să modifice regimul de impozitare al tranzacţiilor imobiliare, prin introducerea unei cote de impozit de 2%, aplicată asupra preţului de vânzare.
Accizele pentru benzină, păcură, electricitate şi gaze naturale utilizate drept carburant vor fi majorate la 1 ianuarie 2007, odată cu introducerea unei taxe similare pentru gazul natural utilizat drept combustibil pentru încălzire, conform proiectului de modificare a Codului fiscal aprobat de guvern. În prima zi a anului viitor, acciza pentru benzină cu plumb va creşte de la 395,01 euro/1.000 litri la 421,19 euro/1.000 litri, iar acciza pentru păcură va fi majorată de la 9,50 euro/1.000 kg la 13,00 euro/1.000 kg. Pentru gazul natural utilizat drept carburant se va aplica o acciză majorată de la 2 euro/gigajoule la 2,60 euro/gigajoule, iar pentru energia electrică utilizată în scop comercial va fi plătită o acciză majorată de la 0,19 euro/Mwh la 0,26 euro/Mwh. Pentru electricitatea utilizată în scop necomercial, acciza va creşte de la 0,39 euro/Mwh la 0,52 euro/Mwh. Începând cu anul vitor, gazul natural utilizat drept combustibil pentru încălzire în scop comercial şi necomercial va fi accizat cu 0,17 euro/gigajoule. Din cauza obligativităţii introducerii accizei la gazul natural utilizat în acest scop, a fost eliminat impozitul datorat bugetului de stat pentru gazul natural provenit din producţia internă, în cuantum de 7,4 euro/1.000 metri cubi.
Microîntreprinderile vor plăti un impozit de 16% din profit
Microîntreprinderile vor plăti un impozit de 16% din profit, începând de anul viitor. Ele nu vor mai avea posibilitatea să opteze pentru una dintre cele două forme de impozitare, pe venit sau pe cifra de afaceri, variantele din prezent.
Impozitul pentru programatori
Eliminarea scutirii de impozit pe venit pentru angajaţii din domeniul IT şi unificarea impozitării la 16% pentru tranzacţiile cu titluri de valoare sunt printre principalele modificări ale Codului fiscal în domeniul impozitului pe venit prevăzute să intre în vigoare la 1 ianuarie 2007. Eliminarea scutirii de impozit a veniturilor din salarii obţinute din crearea de programe de calculator a fost cerută de Consiliul Concurenţei.
Alte dări
În cazul veniturilor din tranzacţii cu titluri de valoare, actul normativ propune unificarea impozitării la 16%. De asemenea, este prevăzută reţinerea unui impozit de 5% în timpul anului pentru câştigul din tranzacţii şi regularizarea anuală cu cota de 16% pe baza câştigului net. O altă modificare vizează includerea în veniturile din activităţi agricole şi a veniturilor din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare. În plus, direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale vor avea competenţa de a stabili nomenclatorul activităţilor pentru care venitul net se detemină prin norme de venit.
Fără control vamal
Aderarea va avea ca efect desfiinţarea barierelor vamale dintre statele membre, astfel că este necesară aplicarea aceloraşi reguli ca şi celelalte state şi pentru România. Legislaţia armonizată privind TVA este baza legală pentru calcularea contribuţiei României la bugetul comunitar. În cazul comerţului cu bunuri va fi eliminat controlul vamal, iar noţiunile de import şi export vor fi înlocuite cu -achiziţie intracomunitară-, respectiv -livrare intracomunitară-. România va institui însă obligativitatea depunerii de declaraţii recapitulative trimestriale pentru livrările intracomunitare realizate, precum şi pentru achiziţiile intracomunitare. De exemplu, atunci când se raportează o achiziţie intracomunitară în România, va fi posibil să fie verificat furnizorul care a raportat livrarea intracomunitară, respectiv dacă are un număr valabil atribuit în scopuri de TVA în statul său membru, şi dacă operaţiunea este declarată în respectivul stat.
av. Coltuc Marius Vicentiu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















