
Tratamentul la care sunt supuși cercetătorii români, crema intelectualității românești a devenit de nesuportat. Cercetătorii au anunțat azi că vor protesta în stradă pentru drepturile lor.
Între orele 9.00 – 13.00 protestatarii se vor afla în fața Guvernului, iar între 14.00 și 16.00 la sediul PSD din șoseaua Kisseleff.
Sindicaliștii din cercetare sunt nemulțumiți că nu și-au luat banii de mai multe luni, iar condițiile lor de muncă sunt inumane, nu au apă și nici căldură. Totodată, se mai arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Cercetare-Proiectare, autoritățile sunt indolente și nu urmărtesc decât să elimine orice formă de protest.
„Cu toate că am sesizat pe domnul președinte, primul-ministru și ministerele responsabile despre cele prezentate mai sus, constatăm că se continuă ignorarea situației și adoptarea unor măsuri incalificabile, cu scopul de a șterge urmele ilegalităților și de a distruge psihic și fizic pe cei ce au îndrăznit să sesiseze autoritățile. Problemele specifice ale institutelor vor fi prezentate în cadrul pichetării”, a declarat liderul sindical Radu Minea, citat de Agerpres.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















