Acasă Social Cine este singurul român laureat al Premiului Nobel pentru Pace?

Cine este singurul român laureat al Premiului Nobel pentru Pace?

DISTRIBUIȚI

Ioan Moraru este medicul sibian care este recunoscut în întreaga lume pentru activitatea sa științifică și mai ales pentru organizația “Medicii lumii pentru Prevenirea Războiului Nuclear (International Physicians for the Prevention of Nuclear War-IPPNW). Totuși dintre conaționalii săi puțini sunt cei ce știu că acesta împreună cu Mihail Kuzin (URSS) și Bernard Lown (SUA) în 1985 au primit Premiul Nobel pentru Pace, acordat IPPNW.
Pe când ceilalți doi colegi ai lui au fost ovaționați în țările lor pentru premiul ce li s-a oferit, în România nu s-a știut nimic despre reușita lui Ioan Moraru până după moartea sa.
În lucrarea “La Roumanie: culture et civilisation” a lui Mircea Goga se menționează că distincția primită de medic i-ar fi rănit atât de tare orgoliul lui Nicolae Ceaușescu (dictatorul care tindea la Premiul Nobel pentru Pace) încât a dat ordin să nu se amintească nimic despre acesta.
Meritele medicului roman i-au fost recunoscute post-mortem, devenind Membru al Academiei Române. Pe lângă numeroasele cercetări, Ioan Moraru a scris în colaborare cu Ștefan Antohi în 1964 “Introduceri în genetica moleculară” și sub redacția sa au apărut tratatele de “Medicină legală”, “Anatomia patologică”, “Imunopatologie”, conform Wikipedia.ro.
Dar cum în cazul majorității oamenilor de succes apar și contestatarii, în presa românească au apărut articole pro și contra lui Ioan Moraru, decedat chiar cu o zi înainte de a cădea regimul Ceaușescu, la vârsta de 62 de ani.
După 1989 subiectul a fost dezbătut de presa românească, unii recunoscându-i meritul de a fi fi făcut parte din organizația ce a câștigat Premiul, alții nu, controversa născută punând în mod nedrept, într-o lumină proastă întreaga sa activitate academică.
Abia în anul 2009, la rugămintea Antena3.ro, IPPNW a verificat arhivele şi a transmis un punct de vedere în ceea ce priveşte premiul Nobel câştigat de Ioan Moraru. „Înregistrările noastre arată că, în 1985, Dr. Ioan Moraru, atunci vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, Institutul Victor Babeş din Bucureşti, era şeful subsidiarei române a IPPNW, care a fost fondată cu doi ani mai devreme, în 1983”, a declarat pentru Antena3.ro, Michael Christ, directorul executiv al IPPNW.
Acesta a mai precizat că Dr. Ioan Moraru a luat un premiu colectiv, acordat IPPNW. „În 1985, la IPPNW, care este o federaţie de organizaţii medicale naţionale, erau afiliate 41 de ţări, cu un total de 135.000 de membri fizicieni. Grupul român afiliat al IPPNW, pe care Dr. Ioan Moraru l-a fondat şi condus, a împărţit astfel premiu Nobel pentru Pace oferit organizaţiei în 1985”, a mai declarat Michael Christ.
 Cu toate că există oameni ce nu îi recunosc meritele, medicul nu trebuie omis ori subestimat când se face vorbire despre personalităţile reprezentative ale României, Ioan Moraru reprezentând un model pentru poporul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.