Cizmaria nu mai este nici pe departe meseria care era odata. Atelierele de cizmarie sunt din ce in ce mai putine, iar cele ramase se chinuiesc sa supravietuiasca. Intr-o lume a incaltamintei produse pe banda rulanta si a materialelor sintetice importate din Turcia si Italia care au invadat piata din Romania, mai exista totusi cizmari de moda veche, care se straduiesc sa tina pasul.
Pe Soseaua Viilor, la numarul 49, ascunsa de firmele pompoase ale unor birturi si magazine, sta o tablita dreptunghiulara, pe care este scris doar un cuvant – Cizmarie. Pentru unii, care nu cunosc proprietarul reclamei pitite, ea poate trece neobservata; in schimb, cei care au trecut pragul micii pravalii gasesc locatia chiar si fara firma. Si asta pentru ca Valerica Patrascu – caci despre ea este vorba – a fost, este si va ramane o cizmarita model, care in ciuda tuturor greutatilor vietii si a schimbarilor sociale a ramas la fel – un om care s-a calauzit dupa principii solide si, dupa cum afirma cu convingere, dupa cei -sapte ani de acasa-. Asta a incercat sa le insufle si celor doi copii (fata si baiat) de care a avut grija pana cand a ajuns la 26 de ani. -Am preferat sa stau acasa si sa am grija de copii astfel incat sa porneasca cu dreptul in viata-. Chiar daca si-a inceput ucenicia foarte tarziu, in cei 52 de ani de viata si cei 26 de meserie a lucrat la -stat- si, in cele din urma, din 1993, a devenit si meserias, si stapan.
Incaltaminte pentru Elena Ceausescu
-Fac cizmarie de la 26 de ani. Asta am facut o viata intreaga. Cred ca este mult prea tarziu sa ma reprofilez, asa cum imi mai sugereaza cei doi copii. Asa erau atunci vremurile. Dupa liceu, daca nu luai la facultate, trebuia sa faci ceva, o meserie-, imi povesteste Valerica Patrascu. Pentru ca socrul lucra de multa vreme in cizmarie si era un excelent talpuitor, iar bunicul ei urmase aceeasi -cariera-, interlocutoarea mea imi spune ca la un moment dat si-a descoperit aceasta placere. Asa ca in anul 1980, cand a fost cooptata, prin Cooperativa Incaltamintea Manuala, ca muncitor necalificat, nu a stat prea mult pe ganduri. Stia deja ca ii place sa admire moda pantofilor si era atrasa de frumusetea unui pantof de antilopa ori din nabuc. -Socrul meu a lucrat din nabuc pentru Elena Ceausescu. Ii veneau numeroase comenzi de la ea.-
Revenind la perioada sa de inceput, Valerica Patrascu spune ca a participat la toate operatiunile pentru confectionarea a mii si mii de perechi de incaltaminte de tot felul. A stat aproximativ 5-6 ani cu cel mai mic salariu pe care il avea un muncitor necalificat, dupa care si-a luat toate categoriile profesionale ca cizmar.
Fara bani pentru o paine
Nici nu isi mai aminteste cate perechi de pantofi au trecut prin mana ei. Inainte de 1989 era o afacere foarte banoasa, oricine avea nevoie de un cizmar priceput, care sa schimbe un flec sau sa lipeasca o talpa si plateai pentru aceste servicii bani buni. Acum, preturile pleaca de la cateva zeci de mii de lei si pot urca pana la cateva sute de mii, in functie de materialul din care este fabricata incaltamintea, iar oamenii mai merg la cizmar doar pentru mici retusuri si doar la incaltamintea de cea mai buna calitate. -Pentru 100.000 de lei, cat costa o pereche de pantofi de la magazinele care au invadat piata, nu se merita sa vina la cizmar, pentru ca preturile materialelor pe care le folosesc sunt prea mari-. Aflu cu surprindere ca Valerica Patrascu a avut si zile in care nu i-a trecut nimeni pragul, precum si zile in care nu avea bani nici macar pentru o paine. Si-a pastrat demnitatea si a depasit fiecare moment de criza. Acum este mandra ca are o nepoata de 4 luni si pentru care spera ca va apuca sa ii confectioneze o pereche de incaltaminte.
-Am sarutat pamantul-
Cizmarita isi mai aminteste cum a reusit sa primeasca o casa -de la stat-. Dupa ce nu a avut parte de un mariaj fericit, s-a vazut in situatia in care trebuia sa isi ia cei doi copii si sa doarma in strada. Atunci seful ei a intervenit la Primaria sectorului 5 si dupa drumuri nenumarate a primit intr-o zi apartamentul dorit. De fericire, a pupat pamantul si apoi a cumparat cinci sticle cu sampanie pe care le-a oferit celor noua colege cu care lucra umar la umar. -Plecam in fiecare dimineata de acasa la ora 5, pentru ca trebuia sa ajung din Voluntari in celalalt capat al Bucurestiului. Erau zile in care lucram si pana la 8 si ajungeam pe la 10. Eram platita la fiecare pereche de incaltaminte care imi trecea prin maini.- Ea imi vorbeste cu mult drag despre acele vremuri cand viata era frumoasa pentru ca avea multe satisfactii. La un moment dat, imi scoate dintre niste boarfe cartea de munca si imi arata ca in luna septembrie a anului 1999 a plecat de la Cooperativa Incaltamintea Manuala. -In anul 1980 aveam 1.448 de lei retributia si am plecat de la Cooperativa cand aveam 147.400 de lei.- Imi povesteste ca si-a scos autorizatie pentru cizmarie ca persoana fizica si cum a inceput intr-un mic spatiu in Berceni, dar -nu am facut pui multi acolo, pentru ca era mare chiria-. Era in jur de 200-300 de euro chiria si nu a putut sa mai tina in spate locatia respectiva. Nici acum nu se afla intr-o situatie prea fericita, pentru ca are de platit impozit pe veniturile realizate de noua milioane de lei. -Indiferent in ce situatie sunt, nu pot ridica manopera in functie de buzunarul clientului pentru ca nu este etic.-
Ţine pasul cu moda
De felul ei lucreaza pentru oricine insa sunt si situatii in care, cand vin clientii cu incaltaminte mai deosebita ii refuza. -Am avut situatii in care mi-au venit cu incaltaminte extrem de prost confectionata. Pentru o reparatie ar fi trebuit sa folosesc materiale scumpe si era echivalent cu refacerea produsului respectiv. Asa ca refuz astfel de clienti, cu riscul de a se supara. Insa manopera ar fi mai scumpa decat pretul platit la achizitionare.-
Vizibil descumpanita, Valerica Patrascu imi spune ca la cata marfa din import a venit, cizmaria va disparea incet-incet. Cu toate acestea, ea ar vrea sa se pensioneze atunci cand nu va mai putea sa se ridice la nivelul asteptarilor. Interlocutoarea mea spune ca, din pacate, romanii vor continua sa cumpere incaltaminte de calitate proasta pe care -azi o iei si maine o arunci-. Pana una-alta, ea imi spune ca nu se teme de concurenta deoarece lucreaza calitativ si cu produse pe masura. Incerca sa tina pasul cu moda in tehnologiile de lucru pe care le foloseste. Cornelia Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
