
Chiar dacă ne apropiem cu pași repezi de vară, ploile nu ne părăsesc prea curând. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă de marţi de la ora 23.00 până joi la ora 18.00.
Începând de marţi, de la ora 23.00, până miercuri, la ora 12.00, instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor cumula local aproximativ 25 l/mp. De miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 18.00, instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină.
În regiunile sudice şi sud-vestice, precum şi în zonele de deal şi de munte, ploile vor avea caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 25-30 l/mp şi izolat peste 50-60 l/mp.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















