Copiii cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani ar putea presta, cu acordul părinților, activități necalificate cu caracter ocazional, iar zilierii ar putea fi plătiți prin mijloace electronice, propunerile fiind făcute de Ministerul Muncii într-un proiect de modificare a Legii zilierilor..
Inițiatorii proiectului vizează și crearea posibilității copiilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani de a presta activități necalificate cu caracter ocazional numai cu încuviințarea părinților sau a reprezentanților legali și numai pentru activități potrivite cu dezvoltarea lor fizică și aptitudinile de care dau dovadă, fără a le fi încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială, dreptul la educație și periclitată starea de sănătate.
În document se precizează că acordul părinților sau al reprezentanților legali se exprimă în formă autentică și cu precizarea activităților care urmează să se desfășoare de către minor/minori și se consemnează de către beneficiar în registru.
„Această completare duce la o mai bună individualizare a cerințelor legiuitorului cu privire la posibilitatea copiilor de a desfășura activități recalificate cu caracter ocazional“, precizează inițiatorii.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















