Corneliu Bîrsan: Doar 5% din pl?â?Ñngerile rom?â?Ñnilor sunt dezbătute la CEDO

Judecătorul romån la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, profesorul Corneliu Bîrsan, a acceptat să continue discuția cu reporterul ziarului „Curentul“, subiectele dezbătute în această a doua parte a materialului fiind, printre altele, motivele pentru care statul romån este condamnat la CEDO și ce ar trebui făcut în această privință.
Potrivit profesorului Bîrsan, trebuie avut în vedere domeniul de activitate statală pus în discuție printr-o anumită condamnare pronunțată de Curte. „Bunăoară în privința multiplelor condamnări ale Romåniei în materia dreptului de proprietate, în cauza Păduraru, Curtea a arătat că toate problemele puse de rezolvarea situațiilor privitoare la restituirea proprietăților se datorează pe de o parte inconsecvenței legislative, multelor schimbări în domeniu, dar pe de altă parte se datorează și practicii neunitare în materia instanțelor judecătorești și aceasta mai ales prin prisma faptului că sistemul nostru judecătoresc este confuz și incoerent deoarece multe soluții devin definitive și irevocabile în materie civilă la nivelul Curților de Apel. La un moment dat, pe rolul Curții Supreme la Secția Civilă existau peste 3.000 de cauze de strămutare, ceea ce, după părerea mea, reprezintă o expresie a neîncrederii, în sistemul judiciar, aceasta înseamnă că părțile nu au încredere în instanțele normal competente și atunci cer strămutarea la alte instanțe. S-ar putea trage din acest fapt și alte concluzii, anume că avocații caută prin strămutarea procesului să obțină soluționarea unei cauze de către o altă instanță cu o anumită practică în materia dată. Am citit în presă că ar exista deja un proiect legislativ privitor la unificarea practicii judiciare. După mine, nimic mai greșit, unificarea jurisprudenței se face în interiorul sistemului judiciar, nu prin lege. Potrivit Constituției, ICCJ asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe de judecată, or normele de competență materială ar trebui să permită instanței supreme să-și îndeplinească acest rol constituțional, departe însă de a se realiza în prezent din moment ce multe hotăråri judecătorești rămån definitive și irevocabile la nivelul Curților de Apel“, a conchis profesorul.

„Justiția nu se face cu orgoliu“

Una dintre problemele semnalate de profesorul Corneliu Bîrsan cu privire la sistemul juridic romån a fost aceea că „judecătorii noștri confundă independența cu disciplina jurisdicțională. Potrivit Constituției, justiția se înfăptuiește de instanțele judecătorești nu de judecători în mod individual, la nivelul diferitelor instanțe ar trebui căutate soluții pentru asigurarea unificării practicii judiciare. La noi (n.r. – în Romånia) am văzut situații în care un judecător membru al unui complet de judecată pronunță o soluție într-un anumit dosar pentru ca într-o cauză asemănătoare ca membru unui alt complet să pronunțe altă soluție. Și mai e ceva, bunăoară la CEDO, uneori în Marea Cameră (n.r.- formată din 17 judecători) se adoptă soluții cu 9 la 8. Cei 8 judecători pot să formuleze opinii separate, dar după ce a fost pronunțată soluția de cei 9 judecători, aceasta va deveni soluția Curții și într-o cauză ulterioară cei 8 judecători nu fac altceva decåt să se plieze, nici nu se mai gåndesc, de regulă, să mai spună că au făcut opinie separată, ori asta înseamnă disciplină jurisdicțională. La romåni se spune că judecătorii au personalitate, că e multă ambiție, orgoliu. Eu am mai spus-o: Justiția nu se face cu orgoliu. Chiar dacă judecătorii sunt stăpåni pe soluțiile pe care le pronunță, în dosarele pe care le judecă, nu trebuie să fie și străini de soluțiile care se pronunță în alte complete ale aceleiași instanțe; nu este permis ca la nivelul unei Curți de Apel să fie pronunțate soluții diferite în cauze cu obiect asemănător.

E nevoie și de recrutare unitară

O altă chestiune abordată alături de profesorul Bîrsan a fost modalitatea prin care se poate accede în magistratură. Din perspectiva magistratului CEDO „ar trebui să se asigure o recrutare unitară pentru a intra în sistem, ori lucrul acesta nu s-a făcut încă din 1992 sau 1993. Aflați că înainte de 1989 numai cei mai buni studenți dintr-o promoție intrau în magistratură, iar în 1992, 1993 s-a mărit numărul de judecători la instanțe, atunci au intrat în magistratură și juriști mai puțin pregătiți profesional. Or, toți acești oameni care au intrat cum s-a putut fără să aibă pregătirea necesară, prin vechime, prin jocul trecerii timpului sunt acum sus. Recrutarea unitară a judecătorilor și procurorilor în așa fel încåt să se asigure temeinica lor pregătire profesională și acest lucru să se facă prin INM și evitarea pe cåt posibil a altor soluții de compromis care nu întotdeauna sunt cele mai fericite cu putință“, a explicat profesorul Bîrsan.

Românii nu cunosc procedurile

Cam 5% din plångerile romånilor ajung să fie dezbătute la CEDO, pentru că celelalte nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de Convenție, în general oamenii nu cunosc exact condițiile în care te poți adresa CEDO și cånd este Curtea competentă să soluționeze o anumită pricină. Sunt cauze care nu privesc drepturile și libertățile garantate de Convenție, în primul rånd, apoi nu sunt epuizate căile interne de atac sau nu se repectă termenul de șase luni sau privesc situații care s-au petrecut înainte de intrarea în vigoare a Convenției pentru Romånia și nu sunt îndeplinite condițiile Convenției. De asemenea, simpla împrejurare că o parte este nemulțumită de soluția pronunțată într-un anumit dosar nu semnifică deschiderea unei căi spre CEDO, dacă în cadrul procedurilor interne nu au fost încălcate drepturile și libertățile garantate de Convenție și protocoalele sale adiționale.
Statele ar trebui să elimine din legislație prevederea care a adus condamnări CEDO
Privitor la inițiativa legislativă, legată de modificarea legislației romåne în funcție și de hotărårile CEDO, aceasta privește în esență executarea hotărårilor Curții; statele contractante și-au asumat prin aderarea la Convenție obligația de a executa hotărårile pronunțate de Curte împotriva lor. De regulă, în această materie întră în discuție trei aspecte: plata către reclamant a unei sume de bani pe care o reprezintă „satisfacția echitabilă“ stabilită de Curte; existența în legislația internă a posibilității pentru reclamant să redeschidă procedura în cauza în care Curtea a constatat încălcarea unui drept al său, în așa fel încåt să fie înlăturate consecințele acestei încălcări (țin să subliniez că din acest punct de vedere legislația procesuală romånă este exemplară, anume atåt codul de procedură penală, cåt și codul de procedură civilă reglementează ca motiv distinct de revizuire a unei hotăråri judecătorești definitive și irevocabile în anumite condiții existența unei condamnări din partea CEDO în aceea cauză, putem observa cu ușurință că aceste două aspecte privesc numai situația reclamantului în cauză); există însă și un aspect de ordin general ce rezultă dintr-o condamnare pronunțată de Curte: statul respectiv trebuie să înlăture din legislația sa dispoziția legislativă care, eventual, a condus la condamnarea sa, ori să adopte reglementări corespunzătoare conforme cu dispozițiile Convenției, statul rămåne liber să decidă ce asemenea măsuri de ordin general au a fi putut fi adaptate, am sentimentul că unei asemenea preocupări răspunde și inițiativa legislativă în discuție, parlamentul rămåne însă suveran în a aprecia necesitatea și oportunitatea adoptării ei.