Home Social Criza de apă va duce la o explozie uriașă a prețurilor

Criza de apă va duce la o explozie uriașă a prețurilor

DISTRIBUIŢI

Criza din ce în ce mai accentuată a apei va avea urmări drastice asupra populației globale. Iar cele mai grave consecințe vor fi creșterile uriașe ale prețurilor la alimente. 
Un studiu britanic citat de "Financial Times" arată că prețurile la alimente vor continua să crească o perioadă mult mai lungă decât se credea inițial, și asta din cauza crizei de apă și de pământ agricol. Documentul, realizat de consultanți ai institutului Bidwells Agribusiness, încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra creșterii generale a prețurilor la alimente, determinată deja de explozia demografică și de orientarea către biocarburanți, creștere ce va fi accentuată spre sfârșitul secolului de lipsa de apă și de teren arabil. În prezent, prețurile alimentelor au ajuns la sume-record. Sumele plătite pentru porumb au fost în 2007 cele mai ridicate din ultimii 12 ani, făina a atins prețuri record, iar carnea și produsele lactate au înregistrat, de asemenea, creșteri rapide, arată autorii studiului. În ultima jumătate a secolului trecut, producția agricolă a crescut pe baza utilizării pe scară largă a irigațiilor și a îngrășămintelor chimice, dar și a descoperirilor genetice care au dus, printre altele, la crearea de plante rezistente la secetă. Din nefericire însă, aceste metode nu mai sunt suficiente în prezent, în opinia specialiștilor care au realizat studiul. Aceștia menționează de asemenea că productivitatea pe hectar s-a dublat de la 1,1 tone în 1950 la 2,7 tone în 2000. Însă acesta este punctul ei maxim, care nu mai poate fi depășit.
 

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.