Un raport al Comisiei Europene privind economia digitală situează Romania pe ultimele locuri în topul utilizatorilor de Internet. Chiar şi aşa, romanii au descoperit metode inedite de a face bani folosind aspectul fizic cu precădere, imaginaţia şi puţină inteligenţă. Tot ce trebuie să ştii este o limbă străină. Restul e simplu: intri pe cateva site-uri cu anunţuri matrimoniale, postezi cateva poze reuşite şi aştepţi -victima-. În Romania, foarte mulţi tineri, de sex masculin sau feminin, au făcut din această distracţie o -meserie-. Şi una bănoasă chiar. O reţetă exactă nu există. Însă este o singură regulă: doar străini din ţările devoltate. Astfel, tanărul sau tanara, după ce şi-a expus calităţile fizice, cu siguranţă va fi abordat(ă) de un străin credul, dornic să-şi găsească dragostea adevărată şi fericirea alături de poza aleasă. Restul e simplu. Romanul inventiv îi va servi o poveste siropoasă în care nu uită să menţioneze că are o mamă bolnavă sau că nu are cu ce să se îmbrace. Evident, străinul bogat şi darnic îi va trimite nişte bani pentru medicamente sau pentru blugi. Însă lovitura de graţie şi momentul în care îi va fi frantă inima este momentul în care va trimite bani de avion. Pentru că îşi vrea aleasa sau alesul alături de el şi să trăiască fericiţi pană la adanci bătraneţi. Evident, după ce a primit şi ultimii bani, escrocul sentimental va dispărea ca -măgarul în ceaţă-. În general, un roman poate strange de pe urma unei singure victime chiar şi cateva mii de euro. Există însă şi străini mai greu de păcălit. Probabil cei care au mai păţit astfel de lucruri. Aceştia nu trimit bani, ci doar biletul de avion sau, mai mult, vin ei în Romania. Însă, chiar şi aşa, cam în 90 la sută dintre cazuri, aceştia se aleg doar cu un drum pană în Romania, de unde pleacă fără să-şi fi văzut dragostea şi rămân cu gustul amar al unei ţări prea sărace pentru a mai fi capabilă de sentimente.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















