Societatea Dorna Lapte, cea care a castigat licitatia pentru livrarea laptelui elevilor din judetul Galati, ar putea fi scoasa din programul de distributie a laptelui deoarece nu mai poate asigura acest aliment elevilor din judet.
Subprefectul Marius Necula a declarat ca societatea Dorna Lapte, cea care a castigat licitatia pentru distributia de lapte elevilor din judet, risca sa fie inlocuita cu alta firma. De mai bine de o saptamana, firma nu si-a mai onorat obligatia de a distribui laptele, motivand ca nu are capacitatea de a asigura produsul pentru toate scolile si nici conditii de pastrare la temperaturi adecvate a alimentului. Initial, aceasta firma a inlocuit, temporar, laptele cu branza topita, dar in momentul de fata, Dorna Lapte a renuntat si la aceasta varianta, din cauza ca nu are o capacitate de productie suficienta pentru acoperirea necesarului pentru scolile galatene. Presedintele Consiliului judetului, Dan Lilion Gogoncea, a declarat ca va avea o intalnire cu reprezentantii societatii, pentru a clarifica aceasta situatie. -Cand ai castigat o licitatie, trebuia sa te asiguri ca vei face fata. Este foarte probabil sa reziliem contractul cu ei si sa organizam o noua licitatie-, a spus Dan Lilion Gogoncea. Deocamdata, elevii vor mai ramane cel putin cateva zile fara acest aliment pana la solutionarea problemei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















