În anul 1990, în urma manifestaţiilor de amploare declanşate în data de 22 aprilie 1990 pentru apărarea drepturilor câştigate la Revoluţia din Decembrie 1989, respectiv dreptul la libertate, la libera exprimare şi la constituirea unui climat politic conform prevederilor punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, protestele paşnice au fost înăbuşite în mod violent şi nelegal de către forţele de ordine şi de către grupuri de mineri chemaţi de Preşedintele Ion Iliescu în acest scop.
Astfel, cetăţeni nevinovaţi au fost agresaţi, bătuţi, torturaţi, arestaţi, interogaţi şi ameninţaţi cu arme de foc, violenţe în urma cărora au fost ucise prin împuşcare 4 persoane, iar peste 1200 de persoane au fost persecutate şi reţinute ilegal, în condiţiile în care după Decembrie 1989, se începuse instaurarea statului de drept şi a democraţiei în România.
Asociaţia „13-15 Iunie 1990” care reprezintă vocea victimelor mineriadei din iunie 1990 a transmis următoarea
SCRISOARE DESCHISĂ
Guvernul României refuză să transmită documentul necesar dezbaterii pe fond a PL-x nr. 79/2023
Domnului Prim-ministru- Marcel CIOLACU
În Parlamentul României – Camera Deputaţilor, se află înscris pe ordinea de zi din data de 05 nov 2024, Proiectul de Lege privind acordarea unor drepturi victimelor mineriadei de la Bucureşti din perioada 13-15 iunie 1990 PL-x nr. 79/2023.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Senat în februarie 2023.
Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor în calitate de comisie raportoare avea termen de depunere a raportului data de 07 martie 2023.
Depunerea raportului de către comisia pentru muncă şi protecţie socială era necesară,astfel încât proiectul de lege să poată fi dezbătut şi votat în plenul Parlamentului.
Motivul invocat pentru nedepunerea raportului, este lipsa punctului de vedere al Guvernului referitor la această propunere legislativă, document care nu a fost emis nici până în prezent.
Precizăm că propunerea legislativă are toate avizele necesare pentru dezbaterea pe fond.
Solicităm Guvernului României să transmită către Parlamentul României-Camera Deputaţilor, documentul necesar emiterii raportului astfel încât proiectul de lege PL-x nr. 79/2023 să poată fi dezbătut pe fond.
De asemenea solicităm tuturor forţelor politice democrate din România, să susţină proiectul de lege aflat în plenul Parlamentului