Home Social Farmacie spartă de autorități pentru a salva o bătrână bolnavă

Farmacie spartă de autorități pentru a salva o bătrână bolnavă

DISTRIBUIŢI

Farmacia din comuna buzoiană Brădeanu, izolată din cauza zăpezii, a fost spartă de autoritățile locale pentru a ajuta o bătrână cu probleme de sănătate, care nu mai avea medicamente, în condițiile farmacistul nu a putut ajunge la serviciu din cauza drumurilor blocate, spune primarul localității.
Potrivit primarului comunei Brădeanu, ?ê?£tefan Nistor, farmacia a fost spartă pentru a ajuta o femeie cu probleme cardiace și cu astm, care avea nevoie de medicamente.
„Este vorba despre o bătrână de 78 de ani din satul Smârdanu, are probleme cu inima, are astm, dar suferă și de alte boli, îi era rău și nu avea medicamente. Am discutat cu cei care au farmacia să ne lase să o spargem, cu martori cu tot, punem alt lacăt după și plătim după ce scăpăm de nenorocirea care s-a abătut asupra noastră, după ce ne deszăpezim. I-am făcut tratamentul, dar nu s-a simțit mai bine, iar astăzi (n.r. – marți) am chemat elicopterul SMURD și a luat-o“, a declarat primarul ?ê?£tefan Nistor.
El a adăugat că în localitate mai este o urgență medicală, fiind vorba despre un bătrân operat recent pe cord, care se simte foarte rău și are nevoie de asistență medicală de specialitate.
„M-au sunat din satul Mitropolia că e o urgență și acolo, un bătrân de circa 70 de ani, operat recent, trebuie dus la spital, am chemat SMURD-ul, să vedem ce-om face“, a mai spus primarul.
Localitatea Brădeanu, care are în componență trei sate Brădeanu, Smârdanu și Mitroplia și unde locuiesc circa 2.890 de persoane, este izolată de sâmbătă din cauza zăpezii, fiind blocate drumurile județene care leagă comuna de celelalte zone.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.