Romåncele sunt interesate în special de domeniul comunicării și organizării de evenimente, majoritatea celor care au făcut astfel de cursuri, în perioada ianuarie 2010-martie 2011, avånd vårste între 21 și 35 de ani și activånd deja în domeniu, rezultă dintr-un studiu remis, ieri, Mediafax. Potrivit studiului, 64% dintre participanții la cursurile de comunicare și relații publice organizate, în 2010 și în primele trei luni ale acestui an, au fost de sex feminin. Cursurile preferate de bărbați sunt cele de negociere și vånzări, 88% dintre ei optånd pentru astfel de specializări, iar 74% dintre ei au studii superioare și urmăresc doar să își îmbunătățească abilitățile de comunicare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















