Asociația Romånă pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) lansează astăzi campania „România se pregătește să moară“, care se va desfășura timp de un an, pånă pe 23 august 2011.
Campania este organizată la inițiativa unor studenți și elevi voluntari, care „au conștientizat lipsa societății civile din Romånia, lipsa de reacție a cetățenilor și gradul ridicat de indiferență manifestat la toate nivelurile societății“, arată comunicatul ARCEN.
Titlul campaniei ARCEN reprezintă un avertisment adresat nu atåt instituțiilor statului și factorilor de decizie, cåt cetățenilor, „care se află de 20 de ani într-o continuă stare de inerție și pasivitate“, după cum susțin organizatorii. Scopul proiectului este „trezirea conștiinței civice, crearea unei societăți civile active și stoparea fenomenului de «pasivitate»“.
ARCEN își propune să atragă atenția întregii societăți, dar în special tinerilor romåni, asupra importanței solidarizării și asumării responsabilității în vederea implicării active în problemele comunității, motiv pentru care campania se desfășoară sub sloganul „Fii schimbarea pe care o aștepți de la ceilalți!“.
În fiecare luni, în perioada 23 august – 13 septembrie, începånd cu ora 20.00, va avea loc lectura stradală și o dezbatere de idei pe esplanada din fața TNB, textele lecturate fiind alese de voluntarii ARCEN.
„Romånia se pregătește să moară“ vizează implicarea directă a tinerilor în acțiuni, proiecte, evenimente realizate și gåndite în totalitate de tineri, toate avånd ca scop încurajarea implicării în societate și în problemele comunității.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















