Home Social Filarmonica Iași a ajuns o ruină. Instrumentiștii fac repetiții în săli cu...

Filarmonica Iași a ajuns o ruină. Instrumentiștii fac repetiții în săli cu tavanul sprijinit cu bârne

DISTRIBUIŢI

Filarmonica "Moldova" din Iași a ajuns aproape o ruină. Orchestra nu mai poate ține concerte în cele două săli de spectacole, întrucât există pericol de prăbușire, dar face repetiții în continuare acolo. Deși clădirea ține de trei instituții, între care CJ, nu s-au găsit fonduri pentru consolidare.
Filarmonica de stat "Moldova" din Iași, aflată în centrul istoric al orașului, pe strada Cuza Vodă, și-a început activitatea în 1948, în clădiri revendicate între timp de Episcopia Romano-Catolică, și este formată din trei imobile.
Primul dintre acestea, Casa Balș, ridicat în anul 1815, a fost renovat în 2010, iar acolo funcționează acum Rectoratul și birourile administrative ale Universității de Arte "George Enescu".
Cea de-a doua clădire a Filarmonicii a fost construită în anul 1900 și este o ruină. În acest imobil se află sălile de spectacol, care sunt închise publicului, din cauza riscului de prăbușire a clădirii, însă aici au loc în continuare repetiții ale orchestrei Filarmonicii.
Tot în anul 1900 a fost construit și cel de-al treilea corp al Filarmonicii "Moldova", care este renovat doar pe jumătate și dat în folosință în toamna anului trecut, în timp ce cealaltă jumătate a clădirii este, la rândul ei, în pericol de a se dărâma. În jumătatea renovată, în afară de unele spații deținute de Universitatea de Arte și de Filarmonică, își desfășoară activitatea elevi de la Liceul "Octav Băncilă".
Cele mai mari probleme sunt la clădirea care găzduiește cele două săli de spectacole. După stagiunea de toamna trecută, orchestra Filarmonicii "Moldova" nu a mai putut susține concerte acolo, iar de atunci se mută ori la Teatrul "Luceafărul", ori la Liceul de Arte "Octav Băncilă", ori în sala Caudella din clădirea învecinată – Casa Balș.Instrumentiștii continuă însă să își facă repetițiile în această clădire, în lipsa altor spații.
În săli sunt bârne de susținere care sprijină tavanul, în dreptul intrării principale, pentru a nu cădea bucăți de tencuială. Majoritatea pereților sunt găuriți, fie din cauza prospecțiunilor realizate pentru a se testa structura de rezistență a clădirii, fie din cauza desprinderii porțiunilor de tencuială. Crăpăturile vin direct din fundație și se ramifică pe mulți dintre pereți până în tavan.
Pe hârtie, Filarmonica "Moldova" ar putea avea trei surse de finanțare. Prima ar fi Episcopia Romano-Catolică, care a revendicat imobilul după Revoluție, întrucât Filarmonica se află, de fapt, în clădirea Catedralei catolice "Notre Dame de Sion".
În anul 2008, însă, Episcopia a cedat, pentru 31 de ani, dreptul de proprietate asupra clădirii, cu toate cele trei corpuri, către Universitatea de Arte "George Enescu".

Mediafax

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.