La Botosani, in lipsa gazelor naturale, pentru ca nu mai au cu ce incalzi salile spitalelor, medicii au renuntat sa mai faca operatii, iar cursurile in scoli si gradinite se desfasoara greu. Situatia cea mai grava este la Spitalul de Copii Cuvioasa Parascheva. Din cauza frigului din salile de operatii, chirurgii nu mai opereaza decat in cazurile de maxima urgenta. Lipsa gazului metan creeaza probleme si in invatamant, unde cursurile se desfasoara la temperaturi putin mai ridicate decat cele de afara. Locatarii au ramas fara caldura in trei cartiere.
Societatea de termoficare pierde zilnic circa 300 milioane de lei, iar centrala termica este nevoita sa foloseasca doar pacura, ceea ce va duce la epuizarea rapida a rezervelor sale de combustibil.
Octav Cozmanca a declarat ca se discuta cu Ministerul Industriei pentru inchiderea unor combinate, ca sa se poata asigura gazul metan pentru populatie. Botosaniul este capat de coloana si, din cauza frigului si a presiunii scazute de pe retea, gazul nu mai ajunge in oras.
In acelasi timp, Ministerul Industriei si Resurselor solicita autoritatilor locale sa respecte cotele de consum convenite cu distribuitorii de gaze naturale, pentru a depasi scaderea severa a presiunii gazelor importate la jumatate fata de normal. Potrivit datelor MIR, consumul la Satu Mare este de 35.000 metri cubi/ora, fata de o cota de 21.000 de metri cubi/ora, in Cluj-Napoca se consuma 100.000 mc/ora, fata de 80.400 programat, in Targu Mures – 59.000 mc/ora, fata de 38.000, Bucuresti – 395.000 mc/ora, fata de 354.000, Brasov – 91.000 mc/ora, fata de 62.000 mc/ora.
Ministerul a dispus ca societatile Romgaz si Petrom sa majoreze productia de gaze naturale, iar societatile din industria chimica sa isi diminueze consumul de gaze, pentru a putea face fata cererii din partea consumatorilor casnici. O alta masura va fi si suplimentarea importurilor de gaze naturale in urmatoarea perioada, de la 15 la 19 milioane metri cubi de gaze naturale in fiecare zi.
MIR va interveni pe langa compania ruseasca Gazexport pentru a livra gazele naturale prin punctul Isaccea la presiunile prevazute in contractul de import, de 34 bar, fata de 15,5 bar cat s-a inregistrat in ultima perioada. De asemenea, ministrul industriei, Dan Ioan Popescu, a cerut reprezentantilor societatii Termoelectrica sa treaca pe combustibil lichid anumite centrale termoelectrice.
Temperaturile medii pe tara de minus 10 grade Celsius inregistrate in ultima perioada au determinat scaderea cantitatilor de gaze naturale furnizate consumatorilor din mai multe regiuni situate in Moldova, Banat si zona de sud-est a tarii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














