Home Social Funeriu: În 2011 examenele se vor desfășura exact ca în anul trecut

Funeriu: În 2011 examenele se vor desfășura exact ca în anul trecut

DISTRIBUIŢI

Ministrul Educației a declarat, ieri, că în 2011 examenele se vor desfășura exact ca în anul trecut, iar primii elevi care vor beneficia de prevederile noii legi în ce privește ciclurile școlare vor fi cei care încep clasa a IX-a în anul școlar 2012-2013.
"Toate aceste măsuri vor intra în vigoare la momentul oportun. Părinții mai trebuie să știe că avem baza legală pentru a elabora un nou curriculum, toceala nu își mai are locul. Aceasta este prioritatea zero a Ministerului", a spus Funeriu.
El a adăugat că noua lege a educației va introduce obligativitatea învățământului de 10 ani, care se va finaliza la împlinirea vârstei de 16 ani a copilului, aceasta fiind și vârsta legală la care cetățenii pot intra în câmpul muncii.

Fiecare copil român va începe școala la șase ani printr-un an pregătitor, iar clasa a IX-a va intra în ciclul gimnazial pentru elevii care încep clasa a cincea în 2011-2012.

"Pentru cei care intră în clasa a V-a în anul școlar 2011-2012, admiterile la liceu și bacalaureatul vor fi modificate. Bacalaureatul se va da din probe transdisciplinare, ceea ce înseamnă cu nu vom mai avea separarea între materii, ci o probă de științe cu aspecte legate, spre exemplu, de biologie, fizică, chimie. Intrarea la liceu va ține cont de portofoliul elevului în proporție de 70 la sută, iar 30 la sută va fi reprezentat de examenul de admitere specific fiecărui liceu", a spus ministrul Educației.

Funeriu a mai adăugat că numărul maxim de ore petrecut de elev la școală într-o săptămână a fost micșorat, fiind de 20 de ore pe săptămână pentru ciclul primar, 25 de ore pentru gimnazial și 30 de ore pentru liceu.
El a precizat că un rol important în viața școlară îl va avea, odată cu aplicarea noii legi a educației, și sportul întrucât acesta "este necesar în această epocă".

Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretul pentru promulgarea Legii educației, la scurt timp după ce Curtea Constituțională a declarat că actul normativ adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului este constituțional.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.