Home Social În România sunt 1,21 pensionari la un salariat

În România sunt 1,21 pensionari la un salariat

DISTRIBUIŢI

Numărul total al pensionarilor era, la finele lunii martie 2013, de 5,258 milioane persoane, în scădere cu 92.550 persoane față de perioada corespunzătoare a anului 2012 și cu 28.960 persoane față de sfârșitul lunii decembrie 2012.
Astfel, având în vedere efectivul salariaților, de 4.360.500 persoane la sfârșitul lunii martie 2013, comunicat de Institutul Național de Statistică, s-au înregistrat 1,21 pensionari la un salariat, față de 1,23 pensionari la un salariat, la finele anului trecut, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, citate de Agerpres.
Din total, 88,98% erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.678.750 persoane) și 11,02% pensionari agricultori (579.220 persoane).
Conform informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, în luna martie 2013, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat, 29,52% aveau pensii sub 650 lei (pensia medie fiind de 812 lei). Salariul minim brut pe economie era, la nivelul lunii martie 2013, 750 lei și câștigul salarial mediu brut 2.231 lei, pensia medie reprezentând 36,39% din câștigul salarial mediu brut și 50,22 % din câștigul salarial mediu net (1.617 lei).
La 31 martie 2013, comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost mai mic cu 36.200 persoane, iar pensia medie a fost mai mare cu 34 lei. Astfel, în această perioadă pensia medie, pentru pensionarii de asigurări sociale de stat, a crescut cu 4,37 %, în timp ce indicele prețurilor de consum a crescut cu 5,25 %, rezultând o depreciere în termeni reali a pensiei medii.
La sfârșitul lunii martie 2013, proporția cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat o aveau pensionarii pentru limită de vârstă – 70,21 %, corespunzătoare unui număr de 3.284.996 persoane. Raportată la pensia totală a pensionarilor de asigurări sociale de stat (812 lei), pensia acestora (935 lei) a fost în luna martie 2013 cu 15,15 % mai mare, respectiv cu 123 lei.
Din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie anticipată și pensie anticipată parțială, femeile reprezentau 58,84%, iar pentru limită de vârstă 53,7%. Pentru toate categoriile, fe­meile aveau pensii mai mici decât bărbații.
În ceea ce privește pensionarii proveniți din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, în număr de 579.223 persoane la sfârșitul lunii martie 2013, 89,86% primeau pensii pentru limită de vârstă, 1,10% pensii de invali­ditate și 9,04% pensii de urmaș.
Pensia medie era de 328 lei, cu 15 lei mai mare decât în luna martie 2012. Pensionarii cu limita de vârstă aveau o pensie medie de 347 lei, cu 15 lei mai mare decât în luna martie 2012.
La sfârșitul lunii martie 2013 se aflau în plată 868 de beneficiari de ajutor social tip pensie, cu 189 persoane mai puțin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, ajutorul social mediu pe care l-au primit fiind în cuantum de 200 lei.
În trimestrul I 2013 s-au acordat conform Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război și Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, drepturi în valoare medie de 133 lei/persoana pentru 160.547 persoane, cu 24.725 persoane mai puțin față de perioada corespunzătoare a anului trecut.
În privința evoluției pensiilor private (Pilonul II) din România, la 31 martie 2013, tendința manifestată de la începutul funcționării sistemului este în trend ascendent constant. La sfârșitul lunii martie 2013, 5.886.606 persoane participau la fondurile de pensii administrate privat Pilonul II, cu 237.388 (4,20%) persoane mai mult decât în perioada corespunzătoare a anului trecut.
Cei mai mulți participanți la sistemul pensiilor private sunt cei cu vârste cuprinse între 25-35 ani (2.307.268 persoane).

Olga Dumitrescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.