
Academicianul Ionel Valentin Vlad, inginer electronist și doctor inginer, a fost ales președinte al Academiei Române, marți, în Adunarea Generală a forului cultural și științific la care au participat membrii titulari, corespondenți și cei de onoare din țară.
Ionel Valentin Vlad a fost ales președinte al Academiei Române în al doilea tur de scrutin, la care au participat 126 de membri ai forului. Acesta a fost ales cu 65 de voturi, în timp ce contracandidatul lui, matematicianul Viorel Barbu, a avut 60 de voturi, iar un vot a fost anulat.
La primul tur de scrutin pentru alegerea președintelui Academiei Române au participat 140 de membri, au declarat pentru jurnaliști reprezentanții Academiei.
La alegerile pentru funcția de președinte al Academiei Române a mai candidat medicul Victor Voicu.
Votul a avut loc cu ușile închise.
Ionel Valentin Vlad îl înlocuiește la șefia înaltului for cultural și științific pe academicianul Ionel Haiduc, care a preluat președinția instituției în anul 2006 și a fost reales președinte al Academiei Române, pentru un nou mandat, în 2010.
Academicianul Ionel Valentin Vlad, inginer electronist și doctor inginer, s-a născut pe 22 septembrie 1943 și este membru titular al Academiei Române din anul 2009. În prezent, Ionel Valentin Vlad este și vicepreședinte al Academiei Române. El este cercetător științific I la Institul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, dar și profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universității din București.
Pe de altă parte, vicepreședinții Academiei Române urmează să fie aleși într-o altă Adunarea Generală a forului, care va avea loc cel mai probabil pe 24 aprilie. În momentul de față, pe lângă Ionel Valentin Vlad, vicepreședinții Academiei Române sunt Dan Berindei, Cristian Hera și Marius Sala. Totodată, Ion Păun Otiman este secretar general al forului.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















