Home Social La 13 ani a condus fără permis și a furat motorină

La 13 ani a condus fără permis și a furat motorină

DISTRIBUIŢI

Un bistrițean de 13 ani, împreună cu prietenul de 16 ani, s-a urcat, în plină noapte, la volanul unui autoturism și a pornit la furat de motorină. Pentru început, cei doi au sustras 40 de litri de motorină dintr-un autocamion. La a doua încercare nu au mai avut noroc. În timp ce se aflau långă o autospecială, au fost văzuți de un echipaj al poliției comunitare a municipiului Bistrița.
Cånd au început cercetările, polițiștii au avut surpriza să afle că autoturismul, care avea și autorizația de circulație provizorie expirată, fusese condus de băiatul de 13 ani. Minorul de 13 ani s-a ales cu dosar penal pentru furt și conducere fără permis, iar celălalt băiat – pentru furt. Polițiștii îl caută pe proprietarul mașinii pentru a-i înapoia cheile și mașina, dar și pentru a  afla cum au ajuns cheile la cei doi băieți.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.