Acasă Social Liderul Dorel Negrea solicitat de sindicaliști să ia atitudine împotriva abuzurilor șefilor...

Liderul Dorel Negrea solicitat de sindicaliști să ia atitudine împotriva abuzurilor șefilor Apelor Române

DISTRIBUIȚI

Deja am arătat în articolele noastre cum conducerea Apelor Române dispune comisii de disciplină abuzive pentru oamenii care semnalează ilegalitățile din instituție iar pentru angajații care fură sau comit falsuri, se așteaptă trecerea a șase luni pentru ca aceștia să scape nesancționați. Astăzi vă prezentăm un nou caz de abuz, de data aceasta la ABA Prut unde trei membri ai Sindicatului Independent Dreptate și Adevăr, afiliat la Federația Aquarom sunt convocați la comisii de disciplină succesive pentru nerespectarea, de exemplu a unui ordin al Ministerului Sănătății care prevede anunțarea angajatorului imediat la intrarea în concediul medical, în timp ce Regulamentul Intern al ABA, la art. 30, lit.k prevede: „salariatul este obligat in caz de boala sau in alte cazuri deosebite sa anunte in maxim 24 de ore, prin orice mijloace, unitatea de aceasta situatie. Neanuntarea in termen poate atrage dupa sine sanctionarea disciplinara;” Deși la cunoștința angajaților se aduce doar regulamentul intern și nu ordinul ministrului Sănătății din anul 200X, pentru că oamenii nu au anunțat imediat, ci în 24 de ore, intrarea în concediul medical, li s-a început o cercetare disciplinară. Spre comparație, celor care duc balast acasă, folosesc muncitorii și utilajele în interes personal sau întocmesc contracte în fals cu diverse firme private nu li se inițiază vreo cercetare disciplinară mai devreme de șase luni pentru a se constata prescrierea administrativă, vezi cazul Stoenescu de la Olt sau Burjan de la Hunedoara prezentate de noi. Mai mult, fostul șef al ABA Prut, prietenul lui Bărbieru (foto), Corneliu Crețu a fost reangajat după pensionare cu 2000 de Euro pe lună și deși după un an s-a constatat an că angajarea lui se făcuse cu încălcarea legii să nu credeți că s-a început vreo acțiune disciplinară. Nu, s-a început față de cei care au intrat în concedii medicale și nu au anunțat imediat, ci în 24 de ore. Lidera de Sindicat de la Iași, Roxana Mihaela Chiruță (foto), Șerban Mihaela- Prim vicelider și Trofin Nicolae – membru au cerut o audiență la ANAR București unde au fost însoțiți de Dorel Negrea, președintele Federației Aquarom. După întâlnire, Roxana Chiruță a transmis liderilor de sindicat un rezumat al întâlnirii: „In conformitate cu adresele Federatiei AQUAROM nr. 130/10.10.2016  catre ANAR Bucuresti si nr. 131/10.10.2016 si nr.133 si 134/12.10.2016, catre SIDA Iasi, la data de 20.10.2016 a avut loc la sediul ANAR, intalnirea dintre reprezentantii SIDA Iasi, ai ANAR Bucuresti si Presedintele Federatiei AQUAROM – Dorel Negrea.
Dupa o intarziere de 30 min fata de ora fixata (14,00) pentru intalnire si numai dupa insistentele noastre si ale d-lui Negrea, conducerea ANAR a „binevoit” sa accepte intalnirea programata cu o saptamana inainte.
Reprezentantii SIDA Iasi (Chiruta Roxana Mihaela – Lider de Sindicat, Serban Mihaela- Prim vicelider si Trofin Nicolae – membru) au incercat sa explice conducerii ANAR despre abuzurile si ilegalitatile savarsite in mod continuat asupra membrilor SIDA Iasi de catre conducerea ABA Prut Barlad si a unor conducatori ai ANAR, dar si despre ilegalitatile savarsite in mod continuat in domeniul investitiilor de gospodarire a apelor, achizitiilor si al derularii unor proiecte nationale din fonduri bugetare si europene (motiv pentru care sunt in desfasurare abuzurile impotriva salariatilor) solicitand sa se precizeze clar ce masuri au fost dispuse ca urmare a memoriilor si petitiilor depuse la ANAR in perioada decembrie 2015 – septembrie 2016.
Cu acest prilej, directorul Nicolae Barbieru si juristul Catalin Caluianu au avut un discurs pe un ton agresiv, justificand actiunile abuzive ale subordonatilor lor de la ABA si ANAR, incercand adeseori sa expuna doar punctul lor de vedere, fara a ne lasa sa ne expunem toata problematica propusa.
Mai mult, juristul ANAR a afirmat ca in celelalte procese pe care le avem in instantele de judecata vom pierde cu siguranta, el urmand a intreprinde tot ce ii sta in putinta pentru aceasta.
Cei doi au afirmat ca pot dispune masuri doar ca urmare a unor hotarari judecatoresti, in totala contradictie cu prevederile Statutului si al ROF al ANAR care confera prerogative directorului ANAR de coordonare a intregii activitati a ANAR, iar acolo unde sunt sesizate abateri sa dispuna masuri pentru intrarea in legalitate.
Sedinta nu a avut ca finalitate, nici un angajament privind rezolvarea problemelor sesizate, ba mai mult, atat in timpul sedintei cat si dupa aceasta, conducerea ABA Prut Barlad trimitand celor trei membri ai SIDA pe adresele de mail, cate o adresa din care rezulta clar ca abuzurile continua in forma accentuata.
Este evident ca nici macar solicitarea noastra de a imputa conducatorilor abuzivi pagubele aduse unitatii ca urmare a stabilirii unor prejudicii prin Hotarari judecatoresti definitive in conformitate cu prevederile art. 253, al.(3) din Codul Muncii nu au fost luate in seama, fapt ce ar determina stoparea abuzurilor prin acte ilegale.
In aceste conditii va solicitam continuarea masurilor sindicale stabilite in sedinta Consiliului Liderilor de la Mamaia din 5-7 sept 2016, concomitent cu intreprinderea si a altor masuri conferite de legislatia in vigoare
Va mai informam ca urmare a incunostiintarii conducerii ANAR despre implicarea conducatorilor ABA in actiuni de ordin politic in ceea ce priveste abuzul de a incerca concedierea salariatilor incomozi (actualul director al ABA Prut fiind si consilier judetean iar cel interimar al SGA fiind membru al aceluiasi partid, ambii fiind numiti in functii dupa perioade scurte de la angajare), incearca ca printr-o reorganizare a subunitatilor din tara,  efectuata de ANAR sa desfiinteze anumite structuri,  doar pentru a avea motive pentru a-si duce la indeplinire planurile de tip mafiot.
In acest sens solicitam implicarea activa a Federatiei AQUAROM impreuna cu fiecare  sindicat membru in analiza atenta a organigramelor propuse si a noului CCM, care vor fi ajustate de conducere in mod cert pe masura vointei mafiei.
Informatiile primite de la colegii nostri din teritoriu ne conduc la ideea ca noile organigrame si CCM-ul vor contine multe elemente care vor zadarnici ulterior orice actiune sindicala in favoarea salariatilor, fiind doar instrumente de represiune la indemana conducerilor ANAR, ABA si SGA.
Este adevatat ca astfel de abuzuri au mai fost savarsite de catre conducerea ABA Prut Barlad cu ocazia unei asazise reoeganizari in anii 2009 si 2013 – abuzuri desfiintate de catre instantele de judecata, dar nu trebuie sa asteptam doar sa fim coordonati prin hotarari judecatoresti care uneori pot fi atacate, ci trebuie sa actionam preventiv, prin masuri legale de ordin sindical, in conformitate cu prevederile Legii Dialogului Social, al Codului Muncii si al altor Legi in vigoare.
Va informam si veti trage Dvs concluziile asupra ultimelor noastre demersuri de ordin juridic in care au fost castigate procese la instantele de fond – la Tribunalul Iasi, iar la Apel, au fost anulate de Curtea de Apel de catre acelasi complet de judecata pentru toate dosarele unor membri de ai nostri, in conditiile in care una din judecatoare are sotul membru al biroului politic judetean, coleg cu directorul ABA Prut Barlad (consilier judetean).
Bineinteles ca vom sesiza si CSM despre aceste „ciudatenii”, dar este de datoria noastra sa luptam prin masuri de ordin legal-sindical in etapa premergatoare savarsirii abuzurilor, in sprijinul salariatilor – membri de sindicat.
Consideram necesara convocarea urgenta a unei sedinte a Consiliului Liderilor pentru a hotari masurile necesare, inainte de a se parafa noul CCM si reorganizarea despre care ne-a informat inclusiv directorul Nicolae Barbieru la Bucuresti.”
„Toate masurile abuzive ale angajatorului ABA Prut Barlad dar si a celor trei salariati ai ANAR ce au permanent acelasi comportament abuziv si ilegal (Barbieru Nicolae, Adam Relu si Caluianu Catalin) constituie in mod cert un real abuz in serviciu si o hartuire psihologica la adresa salariatilor care au indraznit sa le semnaleze fapte de coruptie, ilegalitati si abuzuri din ABA Prut Barlad si ANAR !
Suntem convinsi ca va veti delimita in mod clar de aceste comportamente ale conducatorilor celor doua institutii si veti intreprinde masuri ferme de ordin sindical dar si de sesizare a organelor de cercetare penala pentru abuzul in serviciu savarsit in mod continuat, tainuirea faptuitorilor ( pentru faptele ilegale sesizate de noi prin memorii inca din dec.2015 si de constituire a unui grup infractional organizat).
Dupa cum ati aflat inca de la sedintele Consiliului Liderilor de la Bucuresti din 10.mai 2016, de la cea din 06.09.2016 de la Mamaia, din presa si din documentele puse la dispozitia dvs., astfel de abuzuri si ilegalitati sunt savarsite de conducatorii ANAR nominalizati mai sus si asupra altor salariati din intreaga tara.
Astfel se poate lesne constata (asa cum s-a desfasurat si ultima sedinta de la Bucuresti si din adresele abuzive ulterioare), actuala echipa de conducere nu doreste deloc indreptarea situatiei in spiritul Dialogului Social, ci din contra, doar concedierea salariatilor care iau atitudine.
Atat Procedura de evaluare a ANAR de care nu avem cunoștință decât din relatările unor colegi din tara, Regulamentul Comisiei de etica si disciplina al ANAR, cat si noile Organigrame pe care nu le-am primit,sunt alcatuite sub directa coordonare a abuzivului Director DMRU Relu Adam  si contin suficiente elemente de natura a pune la dispozitia acestor abuzivi conducatori, a unor instrumente de represiune.
Consideram ca este de datoria Dvs sa sesizati Ministerul, Guvernul si Organele de cercetare penala, in vederea tragerii la raspundere a acestor indivizi si de a fi destituiti din functiile din care isi pot permite sa aplice legea proprie- de factura mafiota in toata tara. Conform DEX:”MAFIE”=
– grup, asociatie de persoane unite pentru a-si satisface prin orice mijloace interesele private, chiar impotriva celor pubice;
– grup de indivizi cu indeletniciri suspecte;
– grup de persoane legate intre ele prin preocupari comune si care isi apara cu orice pret interesele meschine.” mai spune lidera de sindicat Roxana Chiruță.

Demersurile sindicaliștilor de la Iași vor rămâne desigur fără niciun ecou pentru că Dorel Negrea este un lingușitor al conducerii ANAR după cum a dovedit în 22 septembrie când a trimis o informare publică prin care s-a solidarizat cu Bărbieru, Adam și Gherghe, respectiv cu „patronatul” cu care el ar trebui să se afle pe poziții antagonice, împotriva celor care dezvăluie ilegalitățile din instituție. Pentru conformitate, citiți definiția cuvântului MAFIE de mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.