Bucurestenii au parte numai de vesti proaste din partea RADET, in aceasta primavara. Procesul de contorizare bate pasul pe loc, iar restructurarea regiei intarzie nepermis de mult, in schimb incepand din aceasta luna se va reveni la calcularea facturilor la caldura si apa calda dupa procedura folosita in luna decembrie a anului trecut. Masura revenirii -la ce a fost- se datoreaza faptului ca Ordonanta 6/2003 care prevedea ca in cazul blocurilor necontorizate se vor calcula facturile pe media consumurilor de energie termica de la blocurile contorizate a fost abrogata. Realitatea cruda este ca de acum cetatenii de la bloc nu vor mai beneficia de trambitata reducere de 30% (care, fie vorba intre noi, era oricum sensibil mai mica). Practic, acest mod de calcul s-a aplicat numai o luna. Asa ca locuitorii Capitalei vor reveni la -scorurile- impovaratoare de pana acum. Norocul este ca cetatenii nu s-au -dedulcit- prea mult la facturi mai -subtiri-, caci pentru 90% dintre abonatii RADET reducerea medie a fost de doar 13%. Plus ca au avut parte, in multe cazuri, de doua facturi intr-o luna. Justificarea guvernului privind abrogarea Ordonantei 6/2003 vizeaza pierderile enorme provocate firmelor de termoficare. De la populism s-a revenit la realitatea cruda, care va face ca pierderile sa fie suportate de blocurile fara contoare. Caci in privinta contorizarii estimarile referitoare la terminarea lucrarilor sunt date pentru iarna viitoare. Singurul ajutor este oferit familiilor sarace, conform Legii venitului minim garantat, cu sume intre 240.000 si 1,6 milioane de lei lunar. Astfel, pe Legea 416 au fost alocate 3.400 miliarde de lei pentru compensari. Pentru a drege busuiocul, reprezentantii guvernului au declarat, ieri, la Ministerul Administratiei Publice ca in luna martie, fiind o luna mai calda, nu mai este necesara mentinerea facilitatilor din ordonanta, urmand a se tine cont de factura stabilita pe baza consumului inregistrat la contorul fiecarui bloc sau la contorul punctului termic, pierderile ramase fiind impartite pe fiecare bloc. RADET se spala din nou pe maini, caci pierderile de la punctul termic la blocul necontorizat vor fi suportate tot de abonati. Necunoasterea problemelor reale ale regiei a facut ca prin aplicarea vechii ordonante, RADET sa inregistreze pierderi lunare de 16 Gcal. pe fiecare din cele peste 10.000 de asociatii de locatari/proprietari, adica aproape 140 miliarde de lei. Directorul RADET este de acord cu noua -politica-, dovedindu-se a fi un om de paie pus la conducerea unei regii despre care dovedeste ca nu stie mai nimic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















