Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegație a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, transmis, luni, AGERPRES, din delegație vor face parte: episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Varsanufie Prahoveanul, și părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, consilier patriarhal.
Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (la ora 24,00) de către patriarhul Daniel clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul țării sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul Internațional Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 19 aprilie, în jurul orei 19,00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim și a o oferi preoților și credincioșilor.
De la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) și Timișoara pentru clerul și credincioșii ortodocși din restul țării.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















