Home Social Mai multi directori de spitale ar trebui inlocuiti

Mai multi directori de spitale ar trebui inlocuiti

DISTRIBUIŢI

Prefectul judetului Cluj, Vasile Soporan, i-a acuzat ieri pe directorii de spitale si pe responsabilii cu investitiile din cadrul unitatilor sanitare ca nu s-au preocupat de cheltuirea banilor pentru reparatii. Soporan a cerut inlocuirea acestora din functie. Directorul Directiei de Sanatate Publica, Ioan Stefan Florian, respinge insa acuzatiile si spune ca nici un director nu va fi demis.

Prefectul Vasile Soporan i-a cerut ieri directorului Directiei de Sanatate Publica, Ioan Stefan Florian, inlocuirea din functie a responsabililor cu investitiile si a unor directori ai spitalelor clujene. Prefectul i-a acuzat ca nu s-au preocupat de atacarea unor lucrari de reparatii, cu toate ca au beneficiat de fonduri consistente din partea Consiliului judetean.

-Cei care se ocupa de investitii si nu au cheltuit banii nu au ce cauta in functii. Nu se poate sa te tot plangi ca nu ai bani, in timp ce banii asteapta doar sa fie cheltuiti-, a declarat, iritat, Vasile Soporan.

La randul sau, presedintele Consiliului judetean, Gratian Serban, a declarat ca spitalele clujene au primit 26 miliarde de lei inca din luna februarie, dar din aceasta suma doar o mica parte a fost cheltuita pe reparatii minore. -Au fost executate doar lucrari de izolatii la Spitalul de Boli Infectioase, s-a reparat acoperisul la Spitalul TBC din Savadisla si un gard la Clinica de Neuropsihiatrie. Au ramas neexecutate lucrari de anvergura de miliarde de lei la Spitalul Clinic de Adulti, la cel de copii, la Spitalul de Recuperare-, a

subliniat Gratian Serban, in opinia caruia lucrarile nu vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an. In replica la aceste acuzatii, directorul DSP, Ioan Stefan Florian, a declarat ca prefectul Vasile Soporan nu a fost bine informat. -DSP nu are nici o responsabilitate in ceea ce priveste investitiile din fondurile Consiliului judetean, ci numai respectarea legalitatii in derularea achizitiilor publice. Banii au venit abia in august, nu in februarie, iar sumele au fost mai mici decat cele initiale. Pentru executarea unor lucrari trebuie respectata o procedura, exista etape peste care nu se poate trece. Cred ca lucrarile vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an-, ne-a declarat Ioan Stefan Florian. El spune ca, in consecinta, nu exista motive intemeiate pentru demiterea sefului Biroului de Investitii din DSP.

Vasile Magradean

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.