Maternitatea din Piatra Neamț funcționează în condiții minime și nu asigură viața bebelușilor în cazul unui incendiu care s-ar putea produce oricând având în vedere instalația veche a clădirii. În cadrul unității sanitare nu există alarme pentru incendiu și este doar un singur incubator pentru transport. Reprezentanții spitalului se apără și spun că nu sunt bani pentru cumpărarea acestor aparate.
Din cauză că există doar un incubator pentru transport, în caz de incendiu doar un singur bebeluș ar putea fi salvat. Însă, lunar, 12 copii se nasc prematur la Piatra Neamț și se întâmplă des ca aici să ajungă copii din tot județul. Pompierii spun că maternitatea din Piatra Neamț ar trebui să aibă cel puțin 10 incubatoare. De asemenea, controalele au arătat că nu sunt montați senzorii anti-incendiu și nici alarmele. „Noi am semnalat această problemă conducerii spitalului, urmând ca dânșii să adopte soluțiile care să permită o evacuare în condiții de siguranță. ?ê?£i aici mă refer fie la o achiziționare suplimentară de tărgi și de incubatoare, fie la o suplimentare a acestora. în cazul în care se produce un incendiu într-o anumita zonă a spitalului“, spune Mircea Mihainciuc, adjunctul inspectorului-șef al ISU Neamț, citat de digi24.ro.
?ê?£ansele ca spitalul să cumpere incubatoarele necesare sunt însă aproape nule, pentru că nu sunt bani, iar unul singur costă peste 5.000 de euro. Maternitatea din Piatra Neamț a primit de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență două avertismente. Conducerea spitalului are la dispoziție 30 de zile să găsească soluțiile necesare acoperirii acestor riscuri. Dacă la următorul control se vor constata aceleași nereguli, maternitatea riscă amenzi de sute de mii de lei și poate chiar să fie închisă.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















