Home Social Medicii acuză discriminarea salarială

Medicii acuză discriminarea salarială

DISTRIBUIŢI

Proiectul legii salarizării supli­mentare a medicilor creează discri­minare „nepro­ductivă“ între angajații spitalului, întrucât banii privați vor ajunge numai la o anumită categorie de doctori, restul echipei primind aproape nimic, a declarat vicepre­ședintele CMR, Gheorghe Borcean.
„Acest proiect este de departe unul modern, îndrăzneț, în care anumiți medici vor primi niște sporuri, o premiere. În realitate, însă, va crea discriminare între doctori, pe de o parte, dar și între medici și celelalte categorii de angajați“, consideră vicepreședintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Gheorghe Borcean.
Vicepreședintele CMR a argumentat că banii primiți de la pacienții tratați în regim privat vor ajunge, în pondere de 60 la sută, la un singur medic.
„Proiectul prevede că 60 la sută din fondurile rezultate din tratarea pacienților în regim privat în cadrul unității sunt distribuite medicului curant. Apoi, 30 la sută revine personalului implicat direct în tratarea pacienților în acest sistem, iar 10 la sută, unității. Altfel spus, anestezistul, medicul de laborator, cel de la serviciul de imagistică, internistul sau mâna a doua – în cazul chiurgului, dar și asistentele, infirmierele, brancardierul ar trebui să împartă cei 30 la sută“, a mai spus Borcean.
În aceste condiții, spune vicepreședintele CMR, ar putea apărea nemulțumiri în rândul angajaților, dată fiind discriminarea, care nu va fi deloc productivă pentru activitatea spitalului.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.