Acasă Actualitate Adrian Severin, la DNA pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul...

Adrian Severin, la DNA pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul de corupție

DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul Adrian Severin a venit, marți, la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală în dosarul în care este acuzat de luare de mită și trafic de influență.
Adrian Severin a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că nu are mari speranțe în cazul acestui dosar.
Europarlamentarul a spus că, în opinia sa, este vorba despre o înscenare, motivată de faptul că el reprezintă un pion important în politica externă.
Europarlamentarul Adrian Severin este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită, trafic de influență și folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
În același dosar se fac acte de urmărire penală și față de alte trei persoane, potrivit DNA.
Conform Ordonanței de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin "a folosit și a prezentat în Parlamentul European documente, declarații false sau inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 și 09 iulie 2008)".
Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanță încheiate cu șase societăți comerciale românești, "înființate cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanță", au arătat procurorii DNA.
"În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obținerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European", potrivit procurorilor.
Adrian Severin declara, în 15 ianuarie, că este singurul europarlamentar obligat să prezinte explicații despre modul în care și-a cheltuit suma forfetară.
În primăvara 2011, reporterii de la "Sunday Times" au înregistrat o discuție cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbește despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.
Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputați – un român, un sloven și un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obține. Cei trei deputați au acceptat, relata atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falșilor lobbyiști, afirmând: "Doar ca să știți că amendamentul pe care îl vreți a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".
În 20 martie 2011, Parlamentul European a anunțat deschiderea unei anchete privind acuzațiile de corupție aduse de publicația britanică "The Sunday Times" împotriva celor trei eurodeputați. Conservatorul austriac Ernst Strasser și fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.

Olga Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.