Cadrul juridic si procedurile prin care agentiile guvernamentale pot da in administrare fonduri publice catre agentiile de credit, care, la randul lor, sa le poata transforma in microcredite, este stabilit prin Ordonanta Guvernului nr. 40/2000 privind acreditarea agentiilor de credit in vederea administrarii fondurilor pentru acordarea de microcredite.
In prezent, nici o agentie de credit nu a fost selectata pentru gestionarea acestor microcredite. Hotararea de guvern pentru aprobarea schemei de microcredite prevede ca MMSS va demara procedura de selectie a agentiilor de credit in termen de 30 de zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a actului normativ. De asemenea, hotararea de guvern adoptata in sedinta de saptamana trecuta stabileste procedura de selectie a agentiilor de credit, in vederea administrarii fondului de microcredite, precum si modul de administrare a fondului de microcredite si criteriile de acordare a microcreditelor beneficiarilor.
Fondul este de 12 milioane de dolari SUA asigurat din imprumutul 4616RO acordat Romaniei de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare destinat finantarii Proiectului privind dezvoltarea sectorului social, in valoare de 50 milioane de dolari SUA, semnat la Bucuresti la 6 iulie 2001 si ratificat prin Ordonanta de Urgenta nr. 111/2001, aprobata prin Legea nr. 582/2001.
Microcreditul este un imprumut cu dobanda, rambursabil, acordat la cererea solicitantilor, cu valoare nominala de pana la 10.000 de euro, acordat in lei la cursul de schimb comunicat de BNR valabil la data efectuarii platilor.
El este destinat procurarii de mijloace fixe, materii prime, materiale, energie, combustibil, precum si de alte servicii necesare realizarii proiectului, in scopul dezvoltarii unei activitati comerciale pentru care a fost autorizat.
Microcreditul va fi garantat cu garantii reale si personale, astfel incat acestea sa acopere valoarea microcreditului acordat si a dobanzii aferente.
Garantarea se va face, in principal, cu bunurile achizitionate din microcreditul acordat, precum si cu alte bunuri si valori care apartin solicitantului si/sau girantilor acestuia, care trebuie sa acopere valoarea microcreditului si dobanda aferenta.
Beneficiarii de microcredite pot fi persoane juridice – respectiv societati comerciale care au sub 15 salariati, incadrati cu contract individual de munca, persoane autorizate sa desfasoare activitati independente si asociatii familiale, constituite potrivit legii, precum si orice persoana fizica care a prezentat o propunere fundamentata pentru initierea si dezvoltarea unei afaceri, in conditiile in care este autorizata potrivit legii.
Perioada de rambursare a microcreditului este de pana la 36 de luni, din care maximum sase luni perioada de gratie.
Rambursarea microcreditelor si a dobanzilor se face in lei, la cursul de schimb comunicat de BNR valabil la data efectuarii platilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















