Corpul de Control al ministrului sanatatii si familiei a efectuat un control la Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti. In urma verificarilor, au fost descoperite grave deficiente in activitatea serviciului. -Avand in vedere aceste nereguli, ministrul sanatatii si familiei, dr. Daniela Bartos, a dispus destituirea din functie a directorului unitatii, dr. Mircea Oprisan, pentru slaba activitate manageriala si abateri repetate de la normele de igiena sanitara a unitatii pe care o conduce. Dr. Mircea Oprisan a mai fost sanctionat anul trecut, in luna octombrie, pentru deficiente similare in functionarea si administrarea activitatii Serviciului de Ambulanta al Municipiului Bucuresti, la acea data fiind atentionat ca va fi eliberat din functie la prima abatere-, precizeaza comunicatul Ministerului Sanatatii.
Inspectorii au constatat ca, in multe situatii, ambulantele ajung cu mare intarziere la caz, nerespectandu-se indicatorii privind promptitudinea si timpul de ajungere (15 minute pentru urgentele majore si 30 de minute pentru urgentele de gradul II). Exemplele date de minister sunt mai mult decat flagrante: -Ajungere la caz dupa noua ore de la solicitare, la un pacient in varsta de 27 de ani, cu diagnosticul parotidita epidemica-; -ajungere la caz dupa o ora la o pacienta in varsta de 62 de ani, diagnosticata cu metroragie masiva-; -urgentele de gradul II si nonurgentele sunt raportate la Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti ca urgente majore si decontate ca atare, in mod ilegal-. Din analiza, prin sondaj, la 10 fise de solicitare, preluate ca urgente majore, s-a constatat ca doar patru erau urgente majore, unul fiind nonurgenta si cinci urgente de gradul II.
Sunt utilizate ambulante cu anvelope ce prezinta un grad ridicat de uzura, iar evidenta kilometrilor parcursi se face dupa ceasul de kilometraj, verificarea distantelor fiind aleatorie.
Mari deficiente au fost constatate si din punct de vedere igienico-sanitar. Unele ambulante sunt murdare in interior, lipsesc cearsafurile sau cele existente sunt murdare, iar aparatele de oxigen au manometrele sparte. Crematoriul unitatii nu functioneaza, iar platforma de gunoi nu este amenajata si dotata in mod corespunzator. Conducatorii autosanitarelor nu sunt instruiti asupra modului de preparare si utilizare a substantelor dezinfectante folosite pentru igienizare, substantele fiind pastrate in sticle din material plastic, fara date de identificare.
Totodata, s-a dispus penalizarea cu 10% din salariul de baza pe o perioada de trei luni a administratorului, Secu Ciprian, precum si penalizarea cu 10% din salariul de baza pe o perioada de o luna a asistentului-sef, Musat Romulus, si a sefului de garaj, Pavel Aurel.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















