Acasă Social Mioara Roman ar putea pleca din casa RA-APPS fără despăgubiri pentru îmbunătățiri

Mioara Roman ar putea pleca din casa RA-APPS fără despăgubiri pentru îmbunătățiri

DISTRIBUIȚI

Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat i-a venit aproape mintea la cap și asta după ce s-a decis că va scoate la vânzare imobile amplasate în zone centrale ale Capitalei, dar îi va exclude de la licitație pe chiriașii cu datorii față de regie și îi va despăgubi pentru investițiile deja efectuate în locuințe doar dacă acestea au fost autorizate în prealabil. Astfel, că după ce și-a ridicat poalele în cap și s-a tot plâns în fața justiției că e discriminată și că merită să rămână într-o locuință de stat, deși nu a fost nicodată demnitar al României, Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, ar putea pleca din casa de protocol cu acte în regulă. Conform actelor deținute de RA-APPS Mioara Roman are datorii imese la chirie, după divorțul de fostul premier.  Guvernul a anunțat, ieri, că pregătește vânzarea unor locuințe de serviciu aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) care nu sunt grevate de sarcini, susținând că procedura va fi derulată prin licitație deschisă cu strigare, iar casele vor fi cedate la un preț care nu va coborî sub cel al pieței stabilit de un evaluator. Proiectul ordonanței de urgență care reglementează procedurile de vânzare a imobilelor, obținut de Mediafax, prevede însă că, prin excepție, vor putea fi vândute și imobilele grevate de sarcini, cu introducerea în contract a unei clauze prin care cumpărătorul se obligă să preia obligațiile. În același timp, documentul relevă că RA-APPS nu va restitui automat către chiriași valoarea rămasă neamortizată a investițiilor efectuate deja în imobilul vândut, ci numai dacă au obținut anterior acordul regiei pentru lucrare.

Teodora Kim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.