Home Social MS: Normele la pachetul de bază, elaborate împreună cu medicii de familie

MS: Normele la pachetul de bază, elaborate împreună cu medicii de familie

DISTRIBUIŢI

Normele la pachetul de servicii de bază vor fi finalizate împreună cu reprezentanți ai medicilor de familie, în cadrul unui grup de lucru tehnic care va fi creat săptămâna viitoare, informează Ministerul Sănătății (MS).
Decizia privind alcătuirea acestui grup de lucru a fost luată sâmbătă, la o întâlnire pe care ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, și secretarul de stat Adrian Pană au avut-o cu reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) și ai Federației Patronatelor Medicilor de Familie (FPMF).
Potrivit MS, principala temă de discuție a întâlnirii a fost implementarea pachetului de servicii medicale de bază, în special capitolul de asistență medicală primară.
Ministrul Sănătății le-a transmis interlocutorilor că MS își dorește, prin implementarea pachetului de servicii medicale de bază, ca medicul de familie să devină principala verigă în relația pacientului cu sistemul sanitar și, totodată, să contribuie semnificativ la reconsiderarea rolului prevenției.
De asemenea, Eugen Nicolăescu le-a acordat reprezentanților medicilor de familie garanția că vor fi participanți activi la elaborarea normelor pachetului de servicii medicale de bază, astfel încât toate prevederile să fie în acord cu politica de sănătate elaborată de MS și cu recomandările specialiștilor.
„În acest sens, s-a convenit ca săptămâna viitoare să se creeze un grup de lucru tehnic, format din specialiști ai MS, reprezentanți ai SNMF și ai Federației Patronatelor Medicilor de Familie, pentru a finaliza normele la pachetul de bază din perspectiva medicinei de familie“, arată MS.
Pe de altă parte, Nicolăescu le-a transmis reprezentanților medicilor de famillie că până la implementarea pachetului de servicii medicale de bază, la 1 aprilie, conducerea MS va continua seria de videoconferințe cu factorii implicați la nivel local, astfel încât noile reglementări să poată fi cunoscute, însușite și aplicate în mod corect.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.