Acasă Social Nati Meir calmeaza spiritele in penitenciarul Codlea

Nati Meir calmeaza spiritele in penitenciarul Codlea

DISTRIBUIȚI

Detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Codlea au continuat si ieri protestele. Aproximativ 45 de persoane de la Sectia de arestati preventiv a Penitenciarului din Brasov au refuzat sa ia masa de pranz. Marul discordiei a fost intarzierea intrarii in vigoare a proiectului de gratiere colectiva, care ar duce la eliberarea a 10.000 de detinuti din toata tara, cu pedepse de pana la cinci ani, initiat de Nati Meir, deputat independent. Problemele din inchisoare au inceput inca de miercuri, cand 29 de detinuti au refuzat masa de pranz timp de o ora, dar ulterior au acceptat sa manance. Joi dimineata, dupa ce au luat micul dejun, 45 de detinuti au inceput din nou sa se revolte, batand cu linguri, furculite, tigai si alte obiecte in gratiile celulelor si cerand ca deputatul Nati Meir sa vina la Codlea. La cererea ziaristilor, trei dintre reprezentantii protestatarilor au primit acceptul Curtii de Apel Brasov de a discuta cu presa, dupa aproape o ora de asteptare. Insa, dupa ce directorul a vorbit cu manifestantii, acestia au refuzat sa mai vorbeasca. -Probabil se tem ca vor fi sanctionati, desi le-am spus ca acest lucru nu se va intampla-, a explicat directorul penitenciarului, Marian Dumitrache. Totusi, actiunea intreprinsa de ei nu a fost in van, deoarece Nati Meir a ajuns ieri la penitenciar, pentru a discuta cu detinutii. Protestatarii nu au insa sentinte definitive, fiind arestati preventiv, astfel ca proiectul este posibil sa nu ii influenteze pe unii dintre ei, nici daca va fi aprobat de parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.