Home Social Navigația pe Dunăre, închisă din cauza vântului puternic

Navigația pe Dunăre, închisă din cauza vântului puternic

DISTRIBUIŢI

Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, între kilometrii 1040 și 1075, din cauza vântului puternic, zeci de nave staționând pe fluviu.
Circulația navelor pe partea sârbească a Dunării a fost închisă în urmă cu trei zile, când vântul a atins o viteză de 22 de metri pe secundă.
Potrivit directorului Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba, circulația pe sectorul românesc a fost închisă duminică dimineață, când s-a înregistrat o viteză de 22 de metri pe secundă a vântului, ceea ce echivalează cu peste 75 de kilometri la oră, prognozele arătând că vântul nu va pierde din intensitate până luni după-amiază.
"Convoaielor care vin acum și au tranzitat azi-noapte (în noaptea de sâmbătă spre duminică – n.r.), le-am indicat să ancoreze în zona Orșova până la Berzască, pentru că în acea zonă este aglomerație. Tot ce vine din aval trece ecluza și se oprește", a precizat Mihai Ghiba.
Duminică la prânz, pe Dunăre, în aval de zona unde a fost închisă circulația, erau staționate 28 de nave, care s-au oprit în mai multe puncte înainte de kilometrul 1040 al fluviului și așteaptă ca navigația să fie redeschisă.
Potrivit Căpităniei Drobeta Turnu Severin, echipajele navelor au provizii și se mai pot aproviziona de la magazinele din Moldova Nouă.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.