
Familia unui tânăr de 18 ani, care la finele sătămânii trecute a suferit un accident rutier, a acceptat ca organele tânărului aflat în moarte celebrală să fie prelevate și donate unor persoane. Operația s-a efectuat la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Județean Timișoara. „S-au recoltat mai multe organe: cord, ficat, rinichi, piele, oase și tendoane. Este cea de-a 19-a prelevare care se efectuează în acest an în spitalul nostru. Victima a fost adusă la noi cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral. Imediat, pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale, dar starea sa era deja foarte gravă. Luni dimineața a fost declarat în moarte cerebrală de către echipa de specialiști, pe baza electroencefalogramei“, a declarat prof. dr. Dorel Săndesc, șeful Clinicii de ATI. Prelevarea s-a făcut după ce familia tânărului și-a dat acordul scris. Cordul a fost preluat de medicii din Târgu Mureș, ficatul, pielea, oasele și tendoanele ajung la București, iar rinichii sunt duși la Cluj.
Teodora Kim
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















