Muzeul Ţaranului Roman (MŢR) a deschis, ieri, seria evenimentelor dedicate implinirii unui secol de existenta cu o intalnire intre muzeografi si personalitati culturale, printre acestea numarandu-se Andrei Plesu si Constantin Balaceanu-Stolnici. Luna octombrie este dedicata centenarului muzeului, perioada in care se vor derula la MŢR colocviul international -Muzee si Societate-, expozitii tematice, lansarea medaliei aniversare, a unui DVD al -muzeului de la sosea- si a sistemului audio-guide.
In calitate de fost ministru al culturii, Andrei Plesu ne-a declarat ieri ca in legatura cu MŢR exista o dezbatere privind obiectul sau de activitate aflat pe cale de disparitie. -Muzeele se nasc ca eforturi frumoase de imbalsamare a unui fapt, iar atunci cand transformi ceva in muzeu reprezinta ca acel lucru s-a pierdut. Obiectul MŢR, adica taranul roman, este pe cale de disparitie sau a suferit o transformare radicala. Muzeul acesta a reusit totusi sa reinvie, sa tina in viata ceva care este pe cale de disparitie, fara sa devina exclusiv depozitarul a ceva defunct-, a marturisit Plesu.
Reprezentantii MŢR au precizat ca pentru organizarea evenimentelor Ministerul Culturii si Cultelor a alocat 1,5 miliarde de lei vechi, la acestia adaugandu-se inca un miliard de lei, bani obtinuti din sponsorizari si fonduri proprii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















