
Romanian Angel Appeal a înaintat Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaților o propunere pentru reglementarea și organizarea ocupațiilor de bonă și babysitter, potrivit căreia o bonă ar putea să ofere simultan, la domiciliul său, servicii pentru cel mult șase copii de peste șase ani.
Propunerea legislativă a organizației neguvernamentale face diferența între bonă și babysitter în sensul în care un babisytter este o persoană acreditată care poate acorda servicii de îngrijire și supraveghere la domiciliul copilului, în timp ce o bonă ar putea să asigure aceleași servicii atât la domiciliul copilului, cât și la cel propriu.
Documentul înaintat Comisiei pentru drepturile omului prevede că o bonă poate să ofere simultan, la domiciliul său, servicii de zi pentru cel mult patru copii care au între trei luni și șase ani, iar pentru copii care au peste șase ani o persoană cu o astfel de calificare va putea oferi simultan servicii pentru cel mult șase copii.
Reprezentanții Romanian Angel Appeal au precizat că, în România, există deja o rețea de aproximativ de 2.000 de persoane calificate în meseria de bonă sau babysitter și susțin că reglementarea acestor ocupații ar aduce beneficii atât familiilor cu copii mici, care ar avea garanția că de copii lor se vor ocupa persoane pregătite și testate pshisologic anterior începerii activității, cât și femeilor șomere, care cu greu reușesc să-și găsească de muncă în România, dar și bugetului de stat, prin faptul că aceste persoane nu vor mai lucra la negru, așa cum se întâmplă în 90% din cazuri, în prezent.
Inițiatorii proiectului de act normativ propun ca bonele să poată lucra ca persoane fizice autorizate sau cu contract individual de muncă. În cazul în care ar opta pentru a lucra ca persoană fizică autorizată, plata acestora ar urma să se realizeze pe bază de tarif orar.
În proiectul de propunere legislativă se mai prevede că poate fi bonă sau babysitter orice persoană care a împlinit 18 ani și are capacitate deplină de exercițiu, a absolvit învățământul obligatoriu, are o stare de sănătate bună atestată de medicul de familie, în mod obligatoriu, cel puțin o dată pe an și prezintă garanții cu privire la îngrijirea și supravegherea copiilor, evidențiate prin evaluare socială și psihologică, realizată obligatoriu cel puțin anual.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















