Cercetătorii au făcut o descoperire neașteptată despre paracetamol, un analgezic despre care se credea că poate fi folosit în siguranță de către femeile însărcinate.
Pentru prima dată, oamenii de știință au descoperit o legătură între consumul de paracetamol în timpul sarcinii și un risc sporit de a avea copii afectați de ADHD (tulburare caracterizată printr-un nivel de dezvoltare necorespunzător vârstei în ceea ce privește atenția, activitatea motorie și impulsivitatea, simptome care pot să apară în orice combinație, la școală, acasă și în alte situații sociale), scrie descopera.ro. Oamenii de știință afirmă că este nevoie de mai multe studii pentru a confirma rezultatele acestei cercetări, însă subliniază că studiul oferă o nouă potențială cauză pentru creșterea numărului de cazuri de ADHD înregistrate la nivel mondial. Această tulburare neuro-comportamentală nu are o cauză cunoscută de știință, afectând până la 5 la sută dintre copiii din SUA. Femeile care au luat paracetamol în timp ce erau însărcinate prezentau un risc cu 37 la sută mai mare de a avea un copil diagnosticat ulterior cu tulburare hiperkinetică, o formă extrem de severă a ADHD-ului, se arată în studiul publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA) Pediatrics.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















