Home Social Parcarea pe strazile cu transport in comun ar putea fi interzisa

Parcarea pe strazile cu transport in comun ar putea fi interzisa

DISTRIBUIŢI

In sfarsit, in mod oficial, au inceput de ieri lucrarile masive pentru refacerea strazilor Capitalei, cele care ani de zile au transformat masinile bucurestenilor in mormane de fiare. Primarul general al Capitalei, Traian Basescu, a spus ca incepe sa se prefigureze starea de santier pe marile artere ale orasului. Edilul-sef va solicita Consiliului General, pentru descongestionarea traficului pe toate strazile pe care circula mijloacele de transport in comun, o hotarare sau o dispozitie de primar care sa interzica parcarea in toate aceste locuri, mai precis pe 360 de drumuri principale. Pana atunci, bucurestenii trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca de acum pana in luna noiembrie se vor intalni aproape la tot pasul cu interdictii de circulatie, restrictii si rute alternative.

De acum se poate vorbi de o -criza- in trafic

Campania de asfaltari a inceput oficial ieri, cand primarul general a afirmat ca se lucreaza din plin pe strazi mari si bulevarde precum Eminescu, Al. I. Cuza, Poligrafiei, Marasti, Turda, Antiaeriana si pe linia tramvaiului 32. De asemenea, in plina desfasurare se afla si lucrarile de reparatie si intretinere, etapa I. Aceasta cuprinde arterele Laminorului, Nasaud, Regiei, Caderea Bastiliei, Titulescu, Valea Oltului, Marinescu, Ferentari, Matei Voievod, Lizeanu, Floreasca, Mecet, Baldovin Parcalabul, Sevastopol si Dr. Felix. De asemenea, de saptamana viitoare se prefigureaza o dublare a activitatii pe strazile de-a lungul liniei de tramvai 32. -Lucrarile complexe din aceasta zona vor provoca o criza de trafic. Oricum, varful lucrarilor este programat pentru perioada vacantei si a concediilor, cand oricum circulatia autovehiculelor nu este asa de mare-, a afirmat Basescu. El sustine ca BEI si-a dat acordul pentru un alt program de finantare care face ca din lunile iulie si august sa inceapa lucrarile pe alte trei tronsoane principale.

Iarna ne va prinde cu 100 de bulevarde refacute

Pana in iarna, primarul general crede ca vor fi terminate lucrarile de refacere a 80 de bulevarde principale, care se vor adauga celor 20, efectuate anul trecut.

-Pana in iarna vom intra cu 100 de strazi principale refacute, iar pe celelalte 260 de drumuri pe care circula mijloacele de transport in comun se vor executa lucrari de intretinere-, a mai spus Traian Basescu. El considera ca una dintre cauzele pentru care strazile Capitalei au ajuns intr-o stare deplorabila este transferul de la bugetul municipalitatii catre sectoare, in ultimii doi ani, a 7.200 miliarde de lei. Tot ieri, edilul-sef a efectuat o vizita pe traseul liniei 32, unde in prezent se inlocuieste calea de rulare a tramvaiului. Saptamana trecuta au fost virate 590 miliarde de lei de la BEI pentru realizarea primului pachet de 22 de strazi. Costurile pentru o tona de asfalt sunt de aproximativ doua milioane de lei, un pret oricum mai bun decat cel de anul trecut.

Dezbatere pentru interzicerea parcarii pe 360 de bulevarde principale

Traian Basescu a spus ca va lansa in dezbatere publica interzicerea parcarii pe cele 360 de bulevarde principale, pe care circula mijloacele de transport in comun. -Voi propune CGMB emiterea unei hotarari cu privire la interzicerea parcarii pe principalele artere de circulatie sau voi emite o dispozitie in acest sens. Astept si reactia populatiei cu privire la acest subiect. Solutia pentru rezolvarea problemelor ridicate de numarul mic al parcarilor este realizarea de parcaje subterane-, sustine Basescu. Conform declaratiilor sale, lucrarile la strazi se efectueaza intr-un ritm sustinut ,astfel ca pachetul I de strazi, executat de societatea Strabog va fi finalizat pe 30 iulie. Pentru pachetul II, lucrarile incep saptamana viitoare si se vor incheia pe 30 octombrie. Cel mai repede, 30 iunie, se vor termina lucrarile la pachetul I bis, zona liniei 41, acolo unde se actioneaza pentru largirea carosabilului pe ambele sensuri. Reparatiile la pachetul III vor incepe peste cateva zile, termenul de predare a lucrarilor fiind 30 octombrie. Tot la aceeasi data va fi incheiata si refacerea liniei de tramvai 32, plus strazile adiacente acesteia. Administratia strazilor va recupera piatra cubica si bordurile din perimetrul Regina Maria, George Cosbuc, Calea Rahovei si Sos. Alexandriei, unde se va turna asfalt. Pavelele recuperate vor fi folosite la refacerea carosabilului in zona monumentului Aviatorilor – Constantin Prezan.

Peste 2.150 miliarde de lei alocate pentru strazi

Numai in acest an municipalitatea pune la bataie, pentru refacerea si repararea drumurilor Capitalei, 800 miliarde lei de la bugetul propriu, la care se adauga alte 1.358 miliarde de lei din credite externe. Trebuie spus ca acesti bani sunt alocati pentru cele 360 de strazi pe care circula mijloacele de transport in comun. Si primariile de sector au avut alocate in acest an 1.200 miliarde de lei pentru arterele secundare. Capitala numara in prezent aproximativ 6.380 de strazi. Vestea buna pentru bucuresteni este ca s-a inceput sa se lucreze, iar daca pana in iarna macar bulevardele principale vor fi refacute sau reparate, service-urile auto nu vor mai fi supraaglomerate ca pana acum.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.