Home Social Parlamentul European stabileste reguli stricte in utilizarea terapiilor moderne de vindecare

Parlamentul European stabileste reguli stricte in utilizarea terapiilor moderne de vindecare

DISTRIBUIŢI

Un nou regulament european privind utilizarea unor tehnici medicale bazate pe manipularea genelor şi a celulelor a fost adoptat recent de către Parlamentul European. Terapiile sunt de natură să vindece maladii precum Parkinson, Alzheimer, diferite forme de cancer, boli ereditare, ale oaselor sau inimii, iar şi pacienţii vor fi atent monitorizaţi. De asemenea, va exista o procedură obligatorie centralizată de autorizare a intrării pe piaţă a produselor folosite pentru aceste tratamente şi s-au introdus noi măsuri de consolidare a siguranţei produselor. Principiile generale de etică incluse în proiectul de regulament rămân însă neschimbate: donarea celulelor şi a ţesuturilor trebuie să fie voluntare şi plătite, iar donatorilor şi primitorilor li se garantează dreptul la anonimat. Pacienţii vor avea însă dreptul să cunoască originea celulelor şi a ţesuturilor utilizate. Regulamentul va fi aplicat începând cu mijlocul anului 2008, iar după cinci ani, Comisia Europeană trebuie să emită un raport privind modalitatea în care acesta a funcţionat.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.