Aniversare
Incepand cu anul viitor, Romania ar putea sarbatori si Ziua nationala a culturii. Aceasta ar putea fi stabilita pentru data de 15 ianuarie, odata cu aniversarea zilei de nastere a lui Mihai Eminescu. Propunerea a fost lansata la Academia Romana, cu ocazia implinirii a 156 de ani de la nasterea poetului, si apartine ministrului culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu. El considera ca asa cum sarbatorim in fiecare an ziua Romaniei, normal ar fi sa dedicam o zi si culturii romanesti.
Fonduri
Potrivit lui Irinel Popescu, director adjunct la Institutul Clinic Fundeni, Programul de transplant va primi in 2005 circa 30 milioane de lei noi, ceea ce da mari sperante medicilor implicati in aceasta activitate, dupa ce, anul trecut, suma alocata de Ministerul Sanatatii in acest sens a fost de trei milioane de lei.
-Dupa 10 ani de eforturi pentru realizarea unui program coerent de transplant avem, in sfarsit, si bani-, a precizat Popescu.
In plus, din acest an va fi un singur organism care raspunde de activitatea de transplant, respectiv Agentia Nationala de Transplant, care va beneficia de fonduri in conformitate cu cererile si costurile formulate de expertii in domeniu.
Evaluare
Presedintele Traian Basescu i-a cerut public, ieri, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, sa verifice in ce masura au fost utilizate in interesul bolnavilor echipamentele medicale achizitionate de spitale.
-As propune ca inspectorii care pana acum au constatat datoriile uriase ale spitalelor sa plece de maine pe teren si sa verifice cu ce scop au fost achizitionate echipamentele medicale-, a precizat Basescu.
Acesta a mai adaugat ca -in cateva saptamani vom avea o alta imagine a unui dezastru intretinut in sistemul de sanatate: valoarea echipamentelor achizitionate si nefolosite. Va cer public sa se faca aceasta evaluare, iar responsabilii sa plateasca-.
Pichetare
Cateva zeci de sindicalisti de la Sindicatul Siderurgistul Hunedoara au pichetat, ieri, timp de doua ore, sediul Primariei municipiului Hunedoara, nemultumiti de modul in care primarul Nicolae Schiau ii trateaza si acuzandu-l pe acesta de lipsa de dialog.
Liderul sindical Petru Vaidos sustine ca primarul municipiului Hunedoara nu a raspuns la nici o adresa prin care sindicalistii solicitau sa li se spuna ce programe are primaria cu fonduri europene, transmite corespondentul Mediafax.
-Nu suntem tratati cum trebuie. Primarul Nicolae Schiau nu ne spune cum s-au cheltuit banii de la Uniunea Europeana. Apoi, mai suntem suparati pe primar deoarece vrea sa construiasca o sala de sport pe un teren care apartine Sindicatului Siderurgistul. Nu este corect ca pe terenul care ne apartine sa se construiasca fara stirea noastra-, a declarat Petru Vaidos.
Strazi
Doua strazi din apropierea Aeroportului Iasi vor purta numele celor doua cadre medicale SMURD care au murit in accidentul de elicopter produs in urma cu o saptamana, transmite corespondentul Mediafax.
Initiativa apartine Primariei Iasi.
-Cel mai probabil, strazile care vor purta numele medicului Liliana Puiu si al asistentei Mioara Hauta se vor afla in preajma aeroportului, in zona unde s-a prabusit elicopterul SMURD-, a declarat, ieri, Andrei Trofor, purtatorul de cuvant al Primariei Iasi.
De asemenea, primaria mai doreste sa amplaseze, la sediul SMURD, doua busturi si doua placi comemorative dedicate celor doua cadre medicale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















