Plăţi
Aproape 500 de cadre didactice din judeţul Mureş cu vechime de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I au dat în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean şi administraţiile locale în sarcina cărora cade salarizarea lor. Potrivit liderului sindicatului -Spiru Haret- filiala Mureş, Ioan Săcărea, oamenii cer să le fie plătite orele suplimentare prestate după împlinirea vechimii şi atingerea gradului profesional I, aşa cum prevede Statutul Cadrului Didactic. Săcărea a declarat că niciodată acele ore suplimentare nu le-au fost plătite cadrelor didactice. Potrivit acestuia, suma totală revendicată de cele aproape 500 de cadre didactice se ridică la circa 5 milioane RON. Adrian Giurgea
Probleme
Pana de curent care a afectat luni o mare parte din Capitală, cauzată de un scurt-circuit la o staţie din Obor a creat mari probleme în spitalul Colentina. Astfel, unui bolnav de la ortopedie, care fusese anesteziat, a trebuit să i se amâne operaţia. Alţi doi pacienţi făceau şedinţe de hemodializă, iar în timpul penei de curent, sângele s-a coagulat. Medicii au fost nevoiţi să facă rost de sânge urgent pentru a continua procedura. Spitalul Colentina este printre puţinele unităţi sanitare mari fără generator propriu. Managerul unităţii sanitare, Petre Coşareanu, a declarat că în acest an ar putea primi fonduri pentru cinci astfel de agregate. Pana de curent a fost resimţită şi la Spitalul de Oftalmologie care avea şase pacienţi în operaţie, dar şi la Institutul Matei Balş. Din fericire, acestea au generatoare de curent. (Mediafax)
Bărci
Mihail Hărdău, ministrul educaţiei şi cercetării a participat ieri, la festivitatea de predare a zece microbuze de care vor beneficia elevii din tot atâtea localităţi din judeţul Tulcea. De asemenea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a mai achiziţionat cinci bărci cu motor pentru şcolile din Delta Dunării şi o şalupă pentru Inspectoratul şcolar Tulcea, necesară pentru transportul materialelor didactice, a subiectelor de examen, dar şi pentru inspecţii şcolare. -Este pentru prima dată când elevii dintr-o zonă specială cum este Delta Dunării vor beneficia de sprijinul MEdC şi în ceea ce priveşte transportul lor. Şi aceşti copii trebuie să beneficieze de toate condiţiile pentru a ajunge la şcoală fără probleme-, a declarat Hărdău. Opt dintre cele zece microbuze au 17 locuri, iar celelalte două câte nouă locuri. (C.P.)
Blocuri
Edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, a semnat autorizaţia de construire a încă două blocuri-turn, care vor fi ridicate în sectorul 2 şi care vor suplimenta numărul de apartamente oferite spre achiziţionare bucureştenilor. Noile blocuri vor avea în total 552 de apartamente şi 456 de locuri de parcare în subsoluri şi 50 de parcări, la nivelul solului. Imobilele fac parte din proiectul -Planorama-, ce prevede edificarea unui ansamblu modern de patru asemenea clădiri cu un total de 1.104 apartamente realizate la standarde înalte. (A.P.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















