Acasă Social Pelesul ar putea fi retrocedat in 2007

Pelesul ar putea fi retrocedat in 2007

DISTRIBUIȚI

Retrocedarea Castelului Peles catre Casa Regala ar putea avea loc la inceputul anului viitor, a declarat ieri ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu. Acesta a mai adaugat ca, in urma cu cateva zile, s-a intalnit cu reprezentantii Casei Regale, prilej cu care au fost finalizate toate procedurile si aspectele juridice legate de retrocedarea Pelesului. Potrivit lui Iorgulescu, Ministerul Culturii si Cultelor va incepe demersurile de rascumparare a Pelesului, Foisorului si Pelisorului, in cazul acestuia din urma intentionandu-se mentinerea in circuitul public muzeal. Suma pe care statul roman va trebui sa o plateasca pentru toate aceste rascumparari va fi de 30 milioane de euro. Aceeasi suma era mentionata, de altfel, intr-un proiect de lege destinat retrocedarii acestor domenii catre Casa Regala, insa actul normativ a fost declarat neconstitutional in noiembrie 2005. Printr-o notificare din august 2001, regele Mihai a cerut primariei orasului Sinaia restituirea in natura a tuturor imobilelor care au compus domeniul Sinaia, la momentul preluarii acestuia prin Decretul Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romania (mai 1948). De asemenea, printr-o alta notificare din aceeasi luna, fostul suveran a solicitat RAAPPS restituirea in natura a imobilelor care fac parte din domeniul Sinaia si care se afla in administrarea regiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.