Detinutii romani se regasesc in categoria grupurilor cu risc crescut de infectare cu HIV/SIDA, in timpul incarcerarii rata de infectare fiind mult mai ridicata decat in viata civila, unul din factorii fiind consumul de droguri. Potrivit unui raport publicat pe site-ul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), in inchisori ajung persoane care, in marea lor majoritate, au comportamente la risc, fara ca acest lucru sa aiba legatura cu -calitatea sistemului penitenciar sau cu oamenii care lucreaza in sistem-.
Anul trecut, la nivel national s-a constatat o crestere a consumului de droguri injectabile, spre exemplu unu la suta din populatia Bucurestiului consuma heroina injectabila, existand tendinta de a se consuma droguri injectabile si in penitenciare.
Raportul atrage atentia si asupra faptului ca persoanele care executa pedepse cu privare de libertate au comportamente la risc, iar dupa executarea pedepsei se intorc in societatea civila poate chiar bolnavi.
-Detinutii nu reprezinta o comunitate inchisa, izolata, acestia provin din societate si se vor intoarce in societatea civila dupa ispasirea pedepselor, de aceea este foarte important ca in timpul arestului detinutii sa beneficieze de servicii si programe de prevenire-, se arata in raportul ANP.
Specialistii in domeniul HIV/SIDA sustin insa ca trebuie pus accentul pe urmatoarele tipuri de interventie in penitenciarele romanesti: tratamentul cu metadona, programele de schimb de seringi si acces la prezervative.
Printre riscurile infectarii, specialistii indica si utilizarea lamelor de ras luate de la colegii de detentie, ce a fost practicata constant pentru 18,8% din detinuti in 2004, respectiv 18,6% in 2005.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















