În baza unui protocol încheiat între Episcopia Dunării de Jos şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPDC), în anul care tocmai s-a încheiat, parohiile brăilene s-au implicat activ în ajutorarea copiilor săraci, dar şi a bolnavilor şi familiilor nevoiaşe, pentru prevenirea abandonului şcolar şi familial. Astfel, la ora actuală, nu mai puţin de 40 de copii primesc în permanenţă protecţie socială şi instruire educaţională prin intermediul parohiei -Adormirea Maicii Domnului-. În 2006, peste 500 de copii aflaţi în şcolile speciale din Brăila sau daţi în plasament au primit ajutoare materiale şi financiare de la oamenii Bisericii, alţi 225 beneficiind de consultaţii medicale gratuite.
Parohiile brăilene au cheltuit, în total, anul trecut, 455.599 de lei pentru derularea unor acţiuni filantropice, inclusiv în căminele de bătrâni, spitale şi penitenciare. Totodată, peste 500 de persoane vârstnice au beneficiat şi beneficiază şi acum de o masă caldă la una din cele nouă cantine sociale parohiale brăilene, înfiinţate cu sprijinul credincioşilor. Marin Gheorghe
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















