Societatea Română de Pediatrie marchează luni, în cadrul campaniei „Să protejăm împreună copilăria“, Ziua Mondială a Pneumoniei, cu scopul de a atrage atenția asupra acestei boli, care rămâne principala cauză de deces la copiii sub cinci ani, atât la nivel internațional, cât și în România.
„În 2011, 1,3 milioane de copii sub 5 ani au murit în întreaga lume din cauza acestei boli prevenibile și tratabile. Societatea Română de Pediatrie (SRPED) trage un semnal de alarmă asupra incidenței ridicate a acestei boli în România. Țara noastră se află pe primul loc în lume ca rată de decese provocate de pneumonie, în categoria de vârstă 0-5 ani: în anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă au fost cauzate de această boală prevenibilă. Deși 99% dintre decesele din cauza pneumoniei se înregistrează în țările în curs de dezvoltare, România rămâne pe primul loc ca număr de decese în UE, ținând cont că are în continuare cea mai ridicată rată a mortalității infantile din zonă“, se arată într-un comunicat remis de Societatea Română de Pediatrie.
Totodată, Societatea Română de Pediatrie recomandă vaccinarea copiilor împotriva pneumococului și Haemophilus Influenzae tip B (Hib).
„Bolile respiratorii reprezintă prima cauză de morbiditate și mortalitate infantilă, iar dintre acestea pneumonia este responsabilă de majoritatea deceselor. În afară de cauzele infecțioase legate de virulența microbiană, un rol important îl au reactivitatea scăzută a sugarului și copilului mic, nivelul socio-economic precar, la care se adaugă aglomerațiile urbane, instituționalizarea (creșe, grădinițe) și disfuncțiile existente din punct de vedere epidemiologic, precum și informarea insuficientă a familiilor. De asemenea, un factor important îl reprezintă și handicapurile biologice: prematuritatea, distrofia, anemia și malformațiile“, subliniază dr. Marin Burlea, președintele Societății Române de Pediatrie, citat în comunicat.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















