Home Social „Poziția copilului”, de Netzer, eligibil pentru o nominalizare la Oscarul pentru film...

„Poziția copilului”, de Netzer, eligibil pentru o nominalizare la Oscarul pentru film străin

DISTRIBUIŢI

Lungmetrajul "Poziția copilului", de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014, a anunțat, luni, Academia de film americană, citată de Indie Wire.
Nominalizările pentru categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" vor fi anunțate pe 16 ianuarie 2014.
Până atunci, lista candidaturilor considerate eligibile a fost finalizată și cuprinde un număr record de 76 de propuneri.
Dintre aceste propuneri, până la jumătatea lunii ianuarie vor fi alese nouă filme, urmând ca pe 16 ianuarie să fie anunțate cele cinci nominalizări.
Indie Wire notează că printre candidaturile considerate eligibile se numără filmele propuse de Iran ("The Past", de Ashgar Farhadi, care a câștigat în urmă cu doi ani premiul acestei categorii, cu "A Separation"), Franța (Gilles Bourdos – "Renoir"), Chile (Sebastian Lelio – "Gloria"), Canada (Louise Archambault – "Gabrielle"), Japonia (Yuya Ishii – "The Great Passage"), Italia (Paolo Sorrentino – "The Great Beauty"), Belgia (Felix van Groeningen – "The Broken Circle Breakdown"), Hong Kong (Wong Kar-wai – "The Grandmaster") și Arabia Saudită (Haifaa al-Mansour – "Wadjda").
Anul acesta, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost acordat peliculei "Amour", regizată de austriacul Michael Haneke.
Lungmetrajul "Poziția copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2013 și a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria "cel mai bun film străin".
"Poziția copilului", cu Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia și Natașa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele "Maria" (2003) și "Medalia de onoare" (2010).
Filmul vorbește cu dramatism, cu emoție, dar și cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste și despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan și vorbește despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.
Cea de-a 86-a ediție a galei premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles (California). Ceremonia va fi difuzată în Statele Unite ale Americii de postul ABC și va fi găzduită de actrița de comedie Ellen DeGeneres.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.