
Primele transplanturi de inimă artificială model Jarvik 2000 vor fi realizate la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, cel mai probabil în luna iunie, de către o echipă de medici specialiști româno-italiană. Pe lista de urgențe se află patru pacienți cu insuficiență cardiacă cronică. Prestigiosul chirurg cardiolog Mircea Bârsan de la Institutul Inimii a declarat că "data exactă a intervențiilor este în totalitate dependentă de programul echipei de chirurgi din Italia și de disponibilitatea acesteia pentru deplasarea de câteva zile la Cluj-Napoca. Doar primul dintre cele patru transplanturi de inimi artificiale va fi suportat de Spitalul Bambino Gesu din Roma", a mai spus profesorul Mircea Bârsan.
Potrivit chirurgului clujean, cei patru pacienți cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani, o femeie și trei bărbați, se află sub îngrijiri medicale în unități sanitare din Alba-Iulia, Baia Mare, Târgu Mureș și București. Unul dintre bolnavii care vor fi operați la Institutul Inimii este clujean. La rândul său, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului Inimii, prof. dr. Traian Scridon, a declarat că discuțiile purtate cu puțină vreme în urmă de institut cu specialiștii italieni de la Spitalul Bambino Gesu ''îndreptățesc speranța în realizarea acestei prime etape a programului de transplant cardiac realizabil la Cluj-Napoca cu sprijin italian''.
Inima artificială Jarvik 2000, produsă în SUA, sub licență Italiană, a fost omologată, recent, de Ministerul român al Sănătății. Aparatul are rolul de a pompa sângele, preluând, astfel, una dintre funcțiile de bază ale inimii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















