Timp de patru ani, elevii din localitatea Pomârla, Botoșani, au învățat limba franceză de la o profesoară impostoare care nu și-a finalizat studiile obligatorii pentru ocuparea acestei funcții. Aceasta și-a prezentat demisia, după ce Inspectoratul Județean Botoșani a descoperit că își falsificase diploma de licență.
Profesoara este anchetată acum de procurori. Chiar femeia a fost cea care și-a falsificat actul. Ea a scanat și apoi a modificat diplomele de licență a două colege. Cazul a fost depistat de Inspectoratul ?ê?£colar Județean Botoșani, după ce au fost verificate toate diplomele de licență ale cadrelor didactice de la liceul din Pomârla. Se pare că profesoara a urmat cursurile unei universități din Iași, dar nu le-a finalizat cu examen de licență. „Cazul este sub ancheta poliției. Descoperirea a fost făcută la momentul introducerii datelor într-un proiect la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, când două serii de diplome s-au suprapus“, a explicat, la Digi24, directorul liceului, Bogdan Ziscanu. „Nu credem că mai sunt și alte cazuri, toate datele au fost introduse într-o bază și numai aceste două diplome au avut aceeași serie“, a adăugat directorul.
Irina Tracy
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















